Sfarşit

Murdară'i haina ce o port,
Şi mult prea prăfuită.
Incalţămintea zdrenţuită
Iar ochii obosiţi.

Cu mainile ranite,
Şi sufletul zdrobit,
Hoinar eu am ajuns
Flămand şi istovit.
Durerea inimii apasă
Puterea trupului mă lasă.

Şi cad străpuns
Cu faţa la pămant,
Inconştient...
...ca într-un mormant.

Aştept ca să revii!

E noapte acum şi bezna-i tot mai deasă,

Iar în oraşul gri,şireata linişte se lasă.

Tresar un pic şi ma gîndesc,

Şi tot privesc şi iar gîndesc.

Iar ca răspuns, o stea zăresc.

Îmi fuge gandu’ apoi la tine,

Priveşti şi tu aceeaşi stea ca mine?

Distanţa grea sau miile de kilometri..

…ce ne despart…

Prin astă’ stea, îmi par doar centrimetri.

Şi tu-mi vorbesti şi ea îmi spune,

Apoi zîmbesti şi ea îmi zice.

Tu parcă langă mine eşti,

E ca un basm, e ca-n poveşti.

Chiar dacă zorii reci a dimineţii,

Te-au alungat, regină a blandeţii,

Eu ştiu că pe-nserat,din nou te voi vedea,

Din nou te-oi auzi şi-n preajma ta voi sta.

Şi tot aştept ‘napoi ca să revină

Să’mi spună de te-a zărit pe tine..undeva

Şi prin povestea ei plină de farmec

Să mi te-aducă inapoi ,speranţa mea.

O lume perfectă

Aş vrea să reunesc o lume-ntreagă,

Prin dragoste să-i leg pe toţi laolaltă.

Şi să luptăm,dar nu-ntre noi,

Ci pentru acei ce zac in foame şi noroi.

Sa răsărim ca soarele pe cer..deodată,

Şi încălzind,să împăcăm planeta toată.

Aş vrea să renunţăm la arme şi ura dintre noi,

Să nu existe tancuri,armate şi război.

Copiii să se joace cu toţii laolaltă,

Şi bucuria lor,lumină să ne fie.

Iar crima,pe veci ca să dispară,

Chiar cearta dintre oameni nicicînd să mai răsară.

Să fie bucurie şi pace,armonie,

Făr’ de palate sau lux ori bogaţie.

Uitînd de rasă,de varstă sau culoare,

Să ne privim şi să rostim…îmi eşti valoare!

Căci lumea-i plină de amar,de plîns si de durere,

De crime,furt şi de mizerii.

Cam asta-i tot ce vreau şi îmi doresc,

O lume-ntreagă să unesc.

Departe de oras!

De unde să încep?
Să îti descriu,ce vad,ce simt,ce e aici,
Dincolo de ziduri,departe de oraş.
Eu,soarele şi micii mei amici.
Printre atatea simfonii,
Şi sute de mişcări,acrobaţii,
De păsări mari,pînă şi furnici,
Chiar soarele şi luna cu toţi îmi sunt amici.
Iarba verde,copacul înflorit,,
Şi micul carabuş,ce pare obosit.
Totul e plin de viaţă,
Şi tot e-n armonie.
Iar păsarile-mi spun în ciripitul lor,
Că printre ele, eu mi-s un dirijor.
Iar soarele imi spune că pleacă de pe cer,
Şi-mi lasă cheia nopţii,luna,cu al ei mister.
Cu toţii se retrag,se duc in lumea lor,
Dar mîine din nou ne-om întîlni,
Şi vom cînta şi-om povesti,
Pan’ noaptea străjer ne-o fi.

E ZÎMBETUL TĂU?

Prin miile de feţe ce astăzi le-am zărit,
Doar una dintre ele, m-a fermecat si m-a uimit.
Era un chip cum n-am mai întalnit demult,
sau poate niciodată.
O faţă blîndă şi-un zîmbet de cristal,
Cu bunătate,linişte si calm.
Cînd a zîmbit, Pămîntul, deodată s-a oprit.
Cand a surîs, ura si norii a distrus.
Atît de inocent şi de suav,
Şi plin de viaţă, fericire,
Incît nu te mai săturai,ci doar visai in amortire.
Te fermeca privirea ca un basm,
Şi te ţinea captiv,cu porţi de aur ferecate,
Cu lanţuri grele, catuşe întortochiate.
Dar nu-mi doream să evadez de-acolo,
Nici vorbă să renunţ asa uşor.
Şi cînd să mai privesc incă odată,
A dispărut, se duse ca un nor.

In umbră!

Trăiesc ce nu simt,aud ce nu văd

Iubesc ce-i ascuns,si-ascult ca sa văd.

In umbre ma sprijin,

Şi-n şoapte-mi fac drumul.

Dar unde mă-ndrept?Şi care mi-e scopul?

Nimic nu se-aude...zadarnic e totul.

Ţintesc mai departe ..in bezna amară,

Să simt şi să bîjbîi, căldura de vară.

Dar totu-i pustiu si totu-i închis

Şi-ncep ca să plîng, căci nu-i doar un vis.

Pe-o bancă m-asez,să pot să gîndesc

Să pot ca să-ncerc din umbra să ies.

De ce lîngă bancă e soare,lumină?

Pe cînd lîngă mine e umbră si tină?

Eu fug înnapoi şi-mi caut iar calea,

Să-ncerc să refac inc-odată umblarea.

Captiv!

Mi-e totul confuz,mi-e totul hilar,

Mi-e totul urat si totu-i murdar.

Umbresc in mine soapte straine..

Graiesc cuvinte ce nu-s pentru mine.

Impulsuri ciudate ma prind deodata,

M-apasa ma-mping si ma lasa dindata.

Si totu-i inchis si bezna se lasa..

Si bajbai prin noapte ..lumina sa iasa.

Raspuns nu gasesc si chiar nici o cale

Pierdut eu merg ,incet si agale.

Dar cum as putea sa stau in picioare,

Cand noaptea-i adanca si bezna-i in floare.

Raman captiv si astept ajutor,

Astept ca sa vina,caci altfel eu mor.

Glasul!

Zambesc la glasul vocii tale,
E rupt din cer sau e din soare?
Sa-l pretuiesc mai mult as vrea
Sa nu se stinga ca o stea.
Sa fie al meu , sa-l pot pastra
Sa-l pot avea pe veci asa.
Se risipeste prea usor...
Se duce totul parca-n zbor,
Si-ncerc sa-l prind ca sa-l cobor,
Il trag,il prind si...il omor.
Dar vai,l-am strans cu mult prea tare,
Si-acum e mort si el dispare.
O glas duios si bland,fara asemanare,
Vino innapoi, imi cer iertare
Caci fara tine totul astazi...moare.

Totul Dispare!

Ma uit in jur si vad doar ziduri,
Privesc pe geam si parca-s si mai multe,
Cobor in mine sa pot ca sa visez,
.....si acolo-s alte ziduri
Incep sa fug spre usa ca sa ies
Dar cand sa o deschid de-un zid eu ma izbesc.
Si cad nauc si-ncep sa ma gandesc,
Cum sa tot fac,sau cum sa izbutesc.
Sa tot incerc!?zadarnic mi-ar fi lupta.
Sa-ncep sa strig?! nu cred s-ar aude.
Si atunci ce pot ca sa mai fac?
Iesire nu-i,speranta si ea moare...
Privesc spre cer,privesc eternul soare,
Ma uit in jur si-ncet....totul dispare.

De Vorba Cu Inima!

E liniste in suflet,

La fel si-n viata mea.

Doar intr-un colt de inima..

..mai plange cineva

“Ce s-a intamplat amice…?

De ce te plangi asa?”

…”Amagire”…

..rasuna..in urechea mea.

“Dar cine,ce si cum s-a intamplat?”

Si plange iar,din ce in ce mai apasat…

Te rog raspunde-mi!...

…si lasa-ma sa-ti sterg obrazu-nlacrimat.

“Viata mea si multe sentimente…

Mi-au fost zdrobite…

…de suflete indiferente.

Si-am plans cu foc si-am plans cu-amar,

Caci ce-am facut..a fost doar in zadar.

M-am daruit neincetat ,

si am iubit, si am iertat…

..dar ca raspuns…cu toti m-au condamnat.

Si-acuma dar,ca ai aflat…

Te rog sa pleci…sa pot sa plang….Neincetat!