De ce trebuie să străbat
din nou acest drum…
cale a durerii şi a singurătaţii?
De ce toată această alipire
către nou, către frumos?
De ce-n clipe ca acestea
îmi crapă inima
precum un pahar de cristal,
izbit cu putere
cu ură şi durere?
De ce din nou
această lampă fără viaţă?
De ce încă un adio
şi-o altă despărţire?
Care-s regulile acestui joc
şi paşii de urmat,
pentru un zâmbet
un râs şi-un dans,
alături de-o suflare
concomitentă cu-a mea?
Fă-mă să înţeleg,
Tu cel ce-ai creat
această machetă,
cum pot fura,
o umbră pentru viaţa mea?
Ce război trebuie să port
şi câte expediţii să fac?
În care grotă să trăiesc ascuns
şi care-Ţi sunt cerinţele?
Ce am de-ndeplinit?
Acoperă-mă,
c-o umbră ca a mea.
Însufleţeşte-mă,
precum o ploaie
după o arşiţă grea.
Şi fă-ne să zâmbim,
pe min’ şi umbra mea.
