Trăiesc ce nu simt,aud ce nu văd
Iubesc ce-i ascuns,si-ascult ca sa văd.
In umbre ma sprijin,
Şi-n şoapte-mi fac drumul.
Dar unde mă-ndrept?Şi care mi-e scopul?
Nimic nu se-aude...zadarnic e totul.
Ţintesc mai departe ..in bezna amară,
Să simt şi să bîjbîi, căldura de vară.
Dar totu-i pustiu si totu-i închis
Şi-ncep ca să plîng, căci nu-i doar un vis.
Pe-o bancă m-asez,să pot să gîndesc
Să pot ca să-ncerc din umbra să ies.
De ce lîngă bancă e soare,lumină?
Pe cînd lîngă mine e umbră si tină?
Eu fug înnapoi şi-mi caut iar calea,
Să-ncerc să refac inc-odată umblarea.
hey..imi place ft mult poezia ta.cam trista dar e faina...succes in continuare "pui de Bacovia";))
RăspundețiȘtergereDar unde ma-ndrept?Si care mi-e scopul?
RăspundețiȘtergerePusa bine prb:) estetic... cu simt... cu finalitate...
da-mi o solutie..:)
Agent, scopul poeziei nu-i sa dea solutii, ci sa exprime sentimente nu neaparat adevaruri obiective :) Aline, imi place cum scrii :p
RăspundețiȘtergereArtiste... Adevar e ca exprimi sentimente, dar sentimentele lasate doar sa curga fara sa le poti controla putin, nu cred ca duc in locurui sau ganduri foarte sanatoase.
RăspundețiȘtergereDe aia ziceam de un "fagas" al gandurilor.