Aștept finalul acestei piese,
prea lungă și prea veche.
Părăsesc decorul,
lăsând în spate scena
și-atâtea măști de care m-am scârbit,
m-am săturat,
sunt obosit.
Scenarii ieftine, texte repetate în exces,
aceiași spectatori cu-aceleași critici
și falsul interes.
De-ajuns cu jocuri de cuvinte
cu încercări rușinoase
de-a mima o viață artificială.
De-ajunsă orbire, ajunge prefăcutul.
Mai bine să mă țină-n lanțuri adevărul
decât minciuna să-mi fie fericire
și ei să îi fiu rob…necunoscutul.
Nu-mi trebuie nimic de-aici,
doar muzica și apoi să plec,
spre-un nou început…
spre unul liniștit și mut.
