Dorinţă

Mă simt gol,

mă simt neputincios,

mă simt departe şi parcă fără rost.

Aş vrea să-nchid ochii şi să devin ceea ce îmi doresc.

Să fiu acolo...acolo unde vreau,

acolo unde simt, unde visez şi unde-aş vrea ca să trăiesc.

Să simt căldura vântului, plutind deasupra mea,

s-ascult la nesfarşit cum valurile îmi vorbesc...

şi să privesc mereu la ceru-albastru' de cristal.

Apoi, încet, o ploaie caldă să mă stingă,

cu stropi fierbinţi desprinşi din norii blânzi,

încet pe faţa mea să se prelingă.

O muzică tăcută şi plină de-armonie,

fără cuvinte omeneşti, fără un glas de om,

ci doar acorduri îngereşti.

Picioarele să-mi fie mângâiate de nisip,

prelung şi lin să m-odihnească.

Cu vârful degetelor,

încet eu marea să ating,

s-o simt aşa cum este ea,

şi blândă şi necruţătoare,

dar mereu acolo pentru mine,

să-nghită orice frământare,

şi-apoi să îmi ofere pace,

purtat pe aripi îngereşti,

o viaţă plină, fără de îngrijorare.

Aş vrea mereu ca apa împinsă spre uscat,

să-mi şteargă urmele de pe nisip,

nu să rămân-o pată neagră pe albul pur imaculat.

Mi-e frică să-mi mai deschid ochii,

şi frică mi-e să mai clipesc,

căci nu mai vreau să mă întorc aici,

printre noroi şi printre voci ce strigă ne-ncetat să mă trezesc.

Albumul meu şi-al tău!

Privesc în urmă, privesc spre amintiri.

Deschid albumul meu şi-al tău,

albumul clipelor iubirii noastre.

Coperta-i însemnată cu litere de aur,

apoi o foaie albă c-un titlu atât de sugestiv:

Un el şi-o ea, o floare în ruine.

Pe prima pagină răsar a noastre chipuri,

timide sau poate chiar indiferente,

deşi nu cred,

nu cred c-a fost indiferenţă între noi.

A doua ne-mpinge spre cunoaştere,

atât de mult doream să ne cunoaştem,

să punem cap la cap bucăţi comune dintr-un puzzle.

Astfel ajuns-am să scriem şi ce-a de-a treia,

deja era mult soare, deşi vedeam doar nori,

deja era mult zâmbet şi peste tot doar flori.

Eram deja în tine, la fel şi tu în mine.

Erai în inima şi mintea mea, 

eram iubirea şi toata viaţa ta.

Şi uite-aşa am scris cu fir de aur,

frumoase clipe şi dulci şi multe amintiri.

O foaie, zece şi-alte-o mie,

cu aceeaşi dragoste ce-a fost, ce este şi are să mai fie.