Ascult tăcut printre şoapte,
valurile şi inima cum bate.
Să înţeleg mirosul ce adie,
închis-am ochii,
lăsându-mi mintea vie.
Când te-am zărit, pe malul apei,
păşeai încet şi-atât de indecisă...
Era neclar şi neobişnuit de rar,
să văd în miez de noapte,
o umbr-a dragostei, un felinar.
Şi lângă tine am păşit,
proiectându-ne în atmosferă.
În Sirius şi-n sunetul balizei,
în farul august din Alexandria
sau poate nisipul cald din Brazilia.
Ne-am povestit vieţile,
şi-am scris amintiri.
Am râs şi-am fugit prin ploaie,
am plâns cu fiecare val,
şi-am înotat în marea de coral.
În peşti multicolori ne-am prefăcut,
şi-apoi ţestoase.
Vroiam s-oprim timpul în loc,
să-l sfidam, să-l dăm deoparte,
să înotam în calde ape.
Vrut-am să punem fericirea,
s-o aşezăm într-un castel,
într-unul mic,
şi-am reuşit să-l construim,
mai din nisip, mai din nimic.
Eram doar noi şi fericirea,
până un val ce s-a ivit...
în larg din nou ne-a izgonit.
Dar asta nu ne-a separat,
mai mult ne-a strâns şi mult ne-am mai iubit.
Ne-am fost soare şi lună,
căldură şi lumină,
atenţie, afecţiune,
plâns şi bucurie,
dragoste...prietenie.
Am fost totul şi nimic,
suntem iubire de nisip,
vom fi inele de granit.
Vom fi ce-am fost,
şi vom ramane ce-am iubit.
