miercuri, 16 septembrie 2009

O dragoste şi un vis frânt

Era o zi cu soare, o zi de mai,
o dimineaţă călduroasă, gândeai că e în rai.
Livada verde,grădina înflorită,
şi fluturi,păsări chiar şi furnica mărunţică.
O armonie îmbălsămată cu zbor de rândunică,
şi glas duios de ciocârlie.
Era perfect, era doar bucurie.

În pragul casei, cu ochi căprui,
blândul fecior, privea la mândra lui.
Un aer trist şi-o veste grea,aduse el,în urma sa,
căci chipul fetei pe loc se înnegrii.
Iar zâmbetul ce altă dată o însoţea,
îndată dispăruse,căci el, el va pleca.

În faţa lor,prin iarba deasă, un cuplu tânăr de arici,
erau voioşi şi până peste cap de fericiţi.
Deasupra lor cu cântece de mare gingăşie ,
familia unor rândunici, serbau azi zece ani de căsnicie.
-Numai cei doi aveau de suferit.-
Cu inimi zdrobite şi ochi înlăcrimaţi,
cei doi se despărţiră, atât de indignaţi.
Apoi, un strigăt violent se auzii :
-De ce,de ce-ai ales să pleci?Ce ţi-a lipsit?
Şi câte lacrimi nu am vărsat, sau câte nopţi nu am dormit,
oare a fost doar în zadar?
Te rog, hai spune că nu e-adevărat!
Că e doar un coşmar şi tu, tu n-ai plecat.
Dar,văd că visul tău e mult m-ai important,
căci m-ai lăsat şi, ai plecat..

E linişte, natura plânge, afară-i pe-nserat.

Trisţea,în inimile celor doi, s-a aşternut.
Dragostea ei, îndată a apus, s-a stins.
Iar el, din tot ce acasă şi-a propus,
a eşuat, căci inima şi gândul său,
era la ea, la cea pe care o iubea.

sâmbătă, 12 septembrie 2009

Scrisoare..

Pe unde merg sau , când visez,
în preajma mea, un chip zăresc.
Apoi, 'naintea ochilor, încep să se perinde,
imagini,sunete şi amintiri.
Deşi doresc uitarii să le dau,
nu reuşesc, nu am scăpare.
Sunt victima surâsului blajin,
întemnitat de-atâtea zile.

De ce-mi provoci asemenea durere,
şi răni adânci fară de leac?
Căci ştii prea bine..
că sunt departe şi că zac.
Aş vrea să pot să strig în miez de noapte,
şi tu să mă auzi, să-mi fii aproape.
Dar iată-mă atât de slab, neputincios,
o mână de ţărână, purtată-n vânt, fără folos.

Deşi îmi eşti cea mai strălucitoare stea pe cer,
distanţa până la tine, e ca un zid de fier.
Aş vrea de multe ori cuvinte dulci să îţi rostesc,
dar până ajung pe cer la tine, se pierd, se risipesc.
Nu pot să fac nimic de-aici jos,de pe pământ,
ci doar s-aştept,s-aştept şi să privesc.
Adorm încet, cu gându doar la tine,
spunându-mi: ' las că, mâine, mâine vine! '

sâmbătă, 5 septembrie 2009

Toamnă!

Sunt solitarul zilelor de toamnă.
Rugina frunzelor căzute,
Şi sunet amorţit de iarnă.

Vântul tăcut, ce-mbătrânit străbate,
pădurea amorţită,
prelung, în miez de noapte.

Fâşnesc mii de cuvinte,
sub paşii mei stridenţi,
ce duc în depărtări ecouri amorţite.

Când deodată...
din mersul ei grăbit,
în dreptul meu se-opreşte,
o rază de soare,
ce inima îmi încălzeşte.