Toamnă albastră
vârtej de frunze
și noroi,
ia-mă de mână
să fim doar noi,
noi amândoi.
Toamnă gălbuie
stinsă de arșiță,
dureri,
ajută-mă să fug
de calde
primăveri.
Toamnă pustie
eu doar pe tine,
te iubesc.
Căci tu ma faci
plăpând
mă-mbraci și mă
gătești.
Iubită toamnă
din povești,
de ce mă lași să-mbătrânesc?
Nu-ți pasă
de sângele-mi
aprins,
de zâna din
povești?
Toamnă urâtă,
ce prin ferestre
tot zâmbești,
nu te mai plac
căci m-ai distrus
și-ntr’un castel m-ai aruncat,
la min' nu te gândești.
Toamnă pierdută
prin livezi,
ne-am separat
unul de altul,
amar îndepărtat.
Toamnă tăcută
eu sunt în pat,
cu ace-n vine și flori la cap
mă duc spre iarnă,
de tin’ eu mă despart.
Toamnă iubită,
mai spune-mi înc-odat',
că sunt al tău
că sufletul nu mi-e deșart.
Toamnă frumoasă,
de tin' nicicând nu
mă despart,
și-mi pare rău că
te-am urât
și mult te-am
alungat.
Dar azi și-acum
regret de tot,
căci eu am vrut
mereu să fi a mea,
cu nim’ să te împart.
Toamnă apusă,
o frunză să-mi citești
ce-i dulce poezie,
și-înc’atât eu mai doresc,
în zori de zi
să fii la al meu cap,
s-adorm pe-al tău covor
pe frunze-ntunecate,
să fug și să cobor.
Mă doare tot dar râd chiar dacă… mor.
