Sfarşit

Murdară'i haina ce o port,
Şi mult prea prăfuită.
Incalţămintea zdrenţuită
Iar ochii obosiţi.

Cu mainile ranite,
Şi sufletul zdrobit,
Hoinar eu am ajuns
Flămand şi istovit.
Durerea inimii apasă
Puterea trupului mă lasă.

Şi cad străpuns
Cu faţa la pămant,
Inconştient...
...ca într-un mormant.

Aştept ca să revii!

E noapte acum şi bezna-i tot mai deasă,

Iar în oraşul gri,şireata linişte se lasă.

Tresar un pic şi ma gîndesc,

Şi tot privesc şi iar gîndesc.

Iar ca răspuns, o stea zăresc.

Îmi fuge gandu’ apoi la tine,

Priveşti şi tu aceeaşi stea ca mine?

Distanţa grea sau miile de kilometri..

…ce ne despart…

Prin astă’ stea, îmi par doar centrimetri.

Şi tu-mi vorbesti şi ea îmi spune,

Apoi zîmbesti şi ea îmi zice.

Tu parcă langă mine eşti,

E ca un basm, e ca-n poveşti.

Chiar dacă zorii reci a dimineţii,

Te-au alungat, regină a blandeţii,

Eu ştiu că pe-nserat,din nou te voi vedea,

Din nou te-oi auzi şi-n preajma ta voi sta.

Şi tot aştept ‘napoi ca să revină

Să’mi spună de te-a zărit pe tine..undeva

Şi prin povestea ei plină de farmec

Să mi te-aducă inapoi ,speranţa mea.

O lume perfectă

Aş vrea să reunesc o lume-ntreagă,

Prin dragoste să-i leg pe toţi laolaltă.

Şi să luptăm,dar nu-ntre noi,

Ci pentru acei ce zac in foame şi noroi.

Sa răsărim ca soarele pe cer..deodată,

Şi încălzind,să împăcăm planeta toată.

Aş vrea să renunţăm la arme şi ura dintre noi,

Să nu existe tancuri,armate şi război.

Copiii să se joace cu toţii laolaltă,

Şi bucuria lor,lumină să ne fie.

Iar crima,pe veci ca să dispară,

Chiar cearta dintre oameni nicicînd să mai răsară.

Să fie bucurie şi pace,armonie,

Făr’ de palate sau lux ori bogaţie.

Uitînd de rasă,de varstă sau culoare,

Să ne privim şi să rostim…îmi eşti valoare!

Căci lumea-i plină de amar,de plîns si de durere,

De crime,furt şi de mizerii.

Cam asta-i tot ce vreau şi îmi doresc,

O lume-ntreagă să unesc.

Departe de oras!

De unde să încep?
Să îti descriu,ce vad,ce simt,ce e aici,
Dincolo de ziduri,departe de oraş.
Eu,soarele şi micii mei amici.
Printre atatea simfonii,
Şi sute de mişcări,acrobaţii,
De păsări mari,pînă şi furnici,
Chiar soarele şi luna cu toţi îmi sunt amici.
Iarba verde,copacul înflorit,,
Şi micul carabuş,ce pare obosit.
Totul e plin de viaţă,
Şi tot e-n armonie.
Iar păsarile-mi spun în ciripitul lor,
Că printre ele, eu mi-s un dirijor.
Iar soarele imi spune că pleacă de pe cer,
Şi-mi lasă cheia nopţii,luna,cu al ei mister.
Cu toţii se retrag,se duc in lumea lor,
Dar mîine din nou ne-om întîlni,
Şi vom cînta şi-om povesti,
Pan’ noaptea străjer ne-o fi.