Ce vreau, ce simt şi ce nu am..

Mă-ntreabă inima ce vreau...

apoi ce simt şi ce nu am?

E-atât de simplu şi totodată aşa de greu...

te vreau, te simt dar nu te am.

Te am acum dar nu pe viitor,

deci nu am nici un viitor,

şi altceva nu vreau, nu simt, căci n-am nimic.

De nu eşti tu, cum aş putea să simt?

Sau ce-aş putea să cer...

când inima nu vrea nimic?

Şi-ncet mă sting, apun tăcut în noapte,

căci nu te am, eşti prea departe.

Vorbeşte-mi iar...

Sunt ca un râu secat,

uscat fără a ta iubire.

Aş vrea un strop,

din râul dragostei...

ce viaţa-mi reînvie.

Un fir de verde,

şi-un galben soare-n păr,

dar mai presus de toate,

un roşu-aprins,

o pată de culoare.

Doresc s-aud un glas,

şi-o voce-a fericirii.

Vorbeşte-mi iar,

doresc s-aud cuvintele iubirii.

Ce fericiţi eram odată!

M-am dus să-ngrop a mele gânduri,

în solul brun fără de viaţă.

Să povestim de cum era odată,

când soarele mereu ne încălzea,

apoi ne răcoream în ploaia caldă de argint.

Ce fericiţi eram odată...

eu un copil şi tu o floare-nmiresmată.

Trăiam sub cerul liber, lipsiţi de-a zilei griji.

Zburdam prin lunci şi prin livezi,

adulmecând polen din trandafirii cei aprinşi.

Ce fericiţi eram odată.

Aveam doar soarele deasupra noastră

şi solul brun ce ne-ncălzea picioarele înguste.

Fugeam desculţi prin iarba verde mătăsoasă,

cu-acelaş glas ce se-auzea când noi mergeam spre casă.

Ce fericiţi eram odată, 

eu un baiat şi tu o fată.