E ZÎMBETUL TĂU?

Prin miile de feţe ce astăzi le-am zărit,
Doar una dintre ele, m-a fermecat si m-a uimit.
Era un chip cum n-am mai întalnit demult,
sau poate niciodată.
O faţă blîndă şi-un zîmbet de cristal,
Cu bunătate,linişte si calm.
Cînd a zîmbit, Pămîntul, deodată s-a oprit.
Cand a surîs, ura si norii a distrus.
Atît de inocent şi de suav,
Şi plin de viaţă, fericire,
Incît nu te mai săturai,ci doar visai in amortire.
Te fermeca privirea ca un basm,
Şi te ţinea captiv,cu porţi de aur ferecate,
Cu lanţuri grele, catuşe întortochiate.
Dar nu-mi doream să evadez de-acolo,
Nici vorbă să renunţ asa uşor.
Şi cînd să mai privesc incă odată,
A dispărut, se duse ca un nor.

In umbră!

Trăiesc ce nu simt,aud ce nu văd

Iubesc ce-i ascuns,si-ascult ca sa văd.

In umbre ma sprijin,

Şi-n şoapte-mi fac drumul.

Dar unde mă-ndrept?Şi care mi-e scopul?

Nimic nu se-aude...zadarnic e totul.

Ţintesc mai departe ..in bezna amară,

Să simt şi să bîjbîi, căldura de vară.

Dar totu-i pustiu si totu-i închis

Şi-ncep ca să plîng, căci nu-i doar un vis.

Pe-o bancă m-asez,să pot să gîndesc

Să pot ca să-ncerc din umbra să ies.

De ce lîngă bancă e soare,lumină?

Pe cînd lîngă mine e umbră si tină?

Eu fug înnapoi şi-mi caut iar calea,

Să-ncerc să refac inc-odată umblarea.

Captiv!

Mi-e totul confuz,mi-e totul hilar,

Mi-e totul urat si totu-i murdar.

Umbresc in mine soapte straine..

Graiesc cuvinte ce nu-s pentru mine.

Impulsuri ciudate ma prind deodata,

M-apasa ma-mping si ma lasa dindata.

Si totu-i inchis si bezna se lasa..

Si bajbai prin noapte ..lumina sa iasa.

Raspuns nu gasesc si chiar nici o cale

Pierdut eu merg ,incet si agale.

Dar cum as putea sa stau in picioare,

Cand noaptea-i adanca si bezna-i in floare.

Raman captiv si astept ajutor,

Astept ca sa vina,caci altfel eu mor.

Glasul!

Zambesc la glasul vocii tale,
E rupt din cer sau e din soare?
Sa-l pretuiesc mai mult as vrea
Sa nu se stinga ca o stea.
Sa fie al meu , sa-l pot pastra
Sa-l pot avea pe veci asa.
Se risipeste prea usor...
Se duce totul parca-n zbor,
Si-ncerc sa-l prind ca sa-l cobor,
Il trag,il prind si...il omor.
Dar vai,l-am strans cu mult prea tare,
Si-acum e mort si el dispare.
O glas duios si bland,fara asemanare,
Vino innapoi, imi cer iertare
Caci fara tine totul astazi...moare.

Totul Dispare!

Ma uit in jur si vad doar ziduri,
Privesc pe geam si parca-s si mai multe,
Cobor in mine sa pot ca sa visez,
.....si acolo-s alte ziduri
Incep sa fug spre usa ca sa ies
Dar cand sa o deschid de-un zid eu ma izbesc.
Si cad nauc si-ncep sa ma gandesc,
Cum sa tot fac,sau cum sa izbutesc.
Sa tot incerc!?zadarnic mi-ar fi lupta.
Sa-ncep sa strig?! nu cred s-ar aude.
Si atunci ce pot ca sa mai fac?
Iesire nu-i,speranta si ea moare...
Privesc spre cer,privesc eternul soare,
Ma uit in jur si-ncet....totul dispare.

De Vorba Cu Inima!

E liniste in suflet,

La fel si-n viata mea.

Doar intr-un colt de inima..

..mai plange cineva

“Ce s-a intamplat amice…?

De ce te plangi asa?”

…”Amagire”…

..rasuna..in urechea mea.

“Dar cine,ce si cum s-a intamplat?”

Si plange iar,din ce in ce mai apasat…

Te rog raspunde-mi!...

…si lasa-ma sa-ti sterg obrazu-nlacrimat.

“Viata mea si multe sentimente…

Mi-au fost zdrobite…

…de suflete indiferente.

Si-am plans cu foc si-am plans cu-amar,

Caci ce-am facut..a fost doar in zadar.

M-am daruit neincetat ,

si am iubit, si am iertat…

..dar ca raspuns…cu toti m-au condamnat.

Si-acuma dar,ca ai aflat…

Te rog sa pleci…sa pot sa plang….Neincetat!