E ZÎMBETUL TĂU?

Prin miile de feţe ce astăzi le-am zărit,
Doar una dintre ele, m-a fermecat si m-a uimit.
Era un chip cum n-am mai întalnit demult,
sau poate niciodată.
O faţă blîndă şi-un zîmbet de cristal,
Cu bunătate,linişte si calm.
Cînd a zîmbit, Pămîntul, deodată s-a oprit.
Cand a surîs, ura si norii a distrus.
Atît de inocent şi de suav,
Şi plin de viaţă, fericire,
Incît nu te mai săturai,ci doar visai in amortire.
Te fermeca privirea ca un basm,
Şi te ţinea captiv,cu porţi de aur ferecate,
Cu lanţuri grele, catuşe întortochiate.
Dar nu-mi doream să evadez de-acolo,
Nici vorbă să renunţ asa uşor.
Şi cînd să mai privesc incă odată,
A dispărut, se duse ca un nor.