La căpăt de coridor.

Ochi negri,

buze vinete,

degete roşii

şi mâini tremurând.

La căpăt de coridor,

tineri, frânţi…

lacrimi pe-obraji curgând.

E beznă

şi-i gălăgie.

Hârtii şi sticle goale,

dezordine şi sărăcie.

Seringi, ţigări,

fum şi murdărie.

O altă lume,

un rai la periferie.

Cuvinte bolborosite,

înjurături şi geamăt de plăcere.

Vene străpunse,

secunde de durere.

Un râs nebun,

un salt

şi o cădere.

Cu ochii-nchişi,

fără amintiri.

Cu zâmbetul pe buze,

în groapă, în cimitir.

Baltă de sânge,

oase zdrobite,

inimi frânte,

uitării sortite.

Linişte, evadare,
mereu dulcea chemare.

Alungă-mă şi te-oi iubii...

Te-am căutat pe străzi,

şi te-am găsit…

în miez de noapte.

Şi ţi-am vorbit,

şi ţi-am surâs.

Am încercat să mă agăţ,

de-o conversaţie,

de-un subiect,

un compliment, o afirmaţie.

Dar nu-ţi păsa.

Zâmbeai gentil,

clipeai,

şi te-ndepărtai în ceaţă.

Precum un câine,

am cerşit secunde,

grăbindu-mi paşii după tine.

Şi doar zâmbeai

şi doar păşeai spre infinit.

Iar eu călcam pe mine-n continuare,

mă sfâşiam,

zbieram la inimă

să-mi dea pace

şi după tine mă târam.

Inima-mi plângea,

urechile-mi îngheţau,

telefonul suna,

iar eu, ca un nebun,

le ignoram

fugind dupa mireasma ta.

Ce om nebun şi ce extaz.

Să-nghiţi o cupă de pelin

şi să mai vrei,

crezând că fi va diferit…

că ai fentat acel necaz.

De ce-ţi baţi joc,

şi mă răneşti?

De ce nu-mi spui ceva,

ceva urât, ceva murdar,

ceva să mă dezguste?

Să mă trezesc,

să umblu iar

pe căile-mi ascunse.

De ce mă laşi s-orbecăiesc,

prin fantezii şi vise?

De ce nu-mi dai o palmă,

în faţă să mă scuipi,

să mă jigneşti,

să bat apoi numai la uşile deschise...

să nu mai caut noi zăvoare,

să merg umil,

cu coada-ntre picioare.

Te rog alungă-mă,

cu vorbe-usturătoare,

căci doar aşa,

te voi iubii…

pe-ascuns, în continuare.

Nimic, doar fericirea.

Nu mă privi în ochi,

cerşindu-mi iubirea.

Ia-mă de mână

şi spune-mi neştiute.

Nu-mi adu flori,

cadouri scumpe, diamante.

Adu-mi ne-nţelesul,

creaţii şi cuvinte.

Nu imita bumbacuri,

aluzii fanteziste.

Dă-mi spontaneitate

şi suflul ce-i în tine.

Ascunde-mă la piept,

în buzunarul pielii tale.

Nu în fantome virtuale

şi în roboţi contrafăcuţi.

Nu am nevoie de nimic

de nu eşti tu,

spinul frumos,

cosaşul mic.

Nu mai veni

de nu eşti tu.

Nu-mi mai zâmbii,

iar viaţa nu mi-o obosi.

Ce-alegi sa faci

şi cine eşti?

Nu te amăgi

c-ai să înşeli

dreptatea mea

cu dulci poveşti.

Iar dacă spui

că mă iubeşti

luptă s-arăţi,

să-ţi dovedeşti.

Creeaz-o lume pentru noi.

..speranţă vie.

O scară

pentru lumea de apoi.

Îmbălsămeaz-o cu urât

şi cu noroi,

s-o curăţăm,

să o schimbăm.

Ca mai apoi

să-mbătrânim

şi să murim

de mână amândoi.

Ochii tăi pe braţul meu.

Bună ziua fată,

îţi tot spun,

mai bine de o lună.

Plutesc prin aer,

cu ochii-nchişi,

cu mâinile legate,

covalescent de-o săptămână.

Gândind că nu te-oi mai vedea,

îmi fac un tatuaj,

cu ochii tăi

pe braţul drept…întreaga mână.

Te-nregistrez pe-ascuns,

să te ascult mereu,

fugind pe-acoperiş,

sub clar de lună.

Mă ameţeşte-n cap,

un ţipăt de pisică,

ce-i în călduri,

iar el nu e, să-i cânte-n strună.

O izgonesc cu-njurături,

să plece imediat.

Eu sunt rănit, ea-i doar nebună.

Mă uit în jos,

aş vrea să sar,

să sar în cap…să-mi rup o mână?

Ce as simţi?

Durerea-n dragoste..

plăcerea-n durere,

a întunericului vină?

M-ai vizita-n spital,

cu supă şi banane

sau te-ai scuza,

c-ai musafiri, întreaga lună?

M-am săturat de întrebări,

mă duc în casă,

şi mă arunc în pat,
visând o viaţă bună.

You're not alone!

Don’t say no.
Don’t say to my heart:
“Leave me alone and...go.”

You know I’ll stay,
you know I’ll die.
You know that every second,
you’re not here… I cry.

Don’ t throw away the memories,
don’t close your eyes,
and walk away.
Please,
I’m begging you…to say.

I need the heat of your arms.
I need your heart,
cause without it,
I’ll be torn apart.

Just think about it,
before you leave,
before you say lies.
Just think of us,

think of butterflies.