Aş vrea...

Ce poţi să faci...

când a vorbi îţi este interzis?

Ce poţi să spui...

când nu ai voie să exprimi cuvinte?

Şi cum poţi să arăţi...

tot focul inimii ce-l ai?

...sunt păsări negre ce-ntunecă azi mintea mea.

Aş vrea să fac, să spun şi să arăt,

dar nu am cum şi chiar nu pot.

Căci gura mi-e cusută,

şi inima-i captivă, sub gratii de oţel.

Sunt ca şi mort de zile-ntregi.

Paianjenii îmi ţes un pat,

pe veci să dorm în el.

Aş vrea să spun, să fac şi să arăt.

ce sunt, ce simt şi viaţa cum o văd.

Mai stai un ceas!

Alerg spre tine, mă lupt din răsputeri,

încerc s-ajung...un strop de viaţă să-mi oferi.

Mă zbat în lanţuri şi mă rănesc,

de-ai ştii ce mult s-ajung la tin'  doresc.

Să uit de tot şi rănile să-mi legi,

să fie soare şi lângă mine, pas cu pas să mergi.

Aş fi atât de fericit, atât de bucuros,

căci doar cu tine viaţa prinde rost.

Şi chiar de-ar fi să mă înşel,

se merită să lupt căci nu e vorba de-un oţel.

Ci de-o fiinţă plăpândă, delicată,

cu sentimente, vise...lipsită de prejudecată.

Se merită să lupt, până la ultima suflare,

se merită să risc căci doar aşa găsi-voi alinare.

Mai stai un ceas, aşteaptă-mă la fel,

mă voi lupta, venind cu-al biruinţei dârz drapel.