Întins pe covor, stau şi plâng.
Nu-i o nuvelă fericită,
nu-i basm cu-Apolodor.
Nu, sunt numai eu,
singur în dormitor.
Nu-i o romanţă siropoasă
când tu iubeşti,
iar ei nici că îi pasă.
Nu e nimic ce ai putea numi frumos.
E un banal pion pe o banală masă.
Nu-i plângere de sine depresivă,
a unui om ce caută atenţie excesivă.
Nu e nici geniu ce-i pustiu,
un fenomen neînţeles.
Sunt vechiul eu, urând tot ce iubesc.
