Pustiu

 
 Pustiu e tot orașul,
 abandonat și rece,
 urât, uitat
 acoperit cu praf,
 Tăcere.
 
 Antene suspendate
 cabluri întinse
 geamuri sparte
 și cioburi pictate cu sânge.
 Tăcere.
 
 Papuci, păr de femeie,
 copaci uscați
 slabi, fără culoare.
 Monede aruncate, ruginite.
 Tăcere
 
 Pustiu,
 lipsit de oameni,
 încremenit și mut
 e tot orașul meu.
 Lipsit de gust
 lipsit de-orice plăcere.
 
 

Ascuns de ochii tuturor

Ascuns de ochii tuturor
de vorbe şi cuvinte,
de zâmbete sau rugăminţi,
alunec iar în vechile obsesii compulsive.
 

Nu mai vreau şi nu mai pot,
m-am săturat şi-s mult prea obosit.
Mă doare tot,
şi-s plin de răni pe corp.

Mă descompun şi mă separ,
mă pierd în noapte
mă pierd în umbre şi în şoapte,
cuvinte de amor, cuvinte dulci,
cuvinte ce mereu mă dor.

 

Dor toate amintirile din viaţa mea,
dor clipele când jos am fost
când nu puteam să mă ridc,
când eram gol, eram nimic.
Am fost, prea multe zile-am fost,
un gând murdar,
ascuns în negrul post.

 

Mă-ndepartez de foaie şi stilou

căci mi-e ruşine cine sunt,
sunt deghizatul om nebun.
Sunt viermele ce suge seva,
sunt norul ce umbreşte,
sunt Belsaţar, păcatul ce domneşte.

Urăsc tot ce iubesc

Întins pe covor, stau şi plâng.

Nu-i o nuvelă fericită,

nu-i basm cu-Apolodor.

Nu, sunt numai eu,

singur în dormitor.

Nu-i o romanţă siropoasă

când tu iubeşti,

iar ei nici că îi pasă.

Nu e nimic ce ai putea numi frumos.

E un banal pion pe o banală masă.

Nu-i plângere de sine depresivă,

a unui om ce caută atenţie excesivă.

Nu e nici geniu ce-i pustiu,

un fenomen neînţeles.

Sunt vechiul eu, urând tot ce iubesc.

Please Support NomadSportsAcademy

http://www.nomadsportsacademy.com/

24/72

 Cuvinte, vacanțe, și iubiri

 cu toate au trecut,

 s-au dus pe rând

 spre neștiut,

 înspre necunoscut.

 

 Iată-ne acum plângând

 cu părul alb și pielea încrețită

 că nu ne-am bucurat mai mult

 nu ne-am aruncat în fiecare val

 și nu ne-am îmbătat cu vorbe-n fiecare seară.

 

 Triste și obosite ne sunt mâinile

 și aspre și dure

 ne-am izolat

 respins, abandonat.

 

 Cocori, frunze căzute,

 copii plângând, război

 și anii dintre noi.

 Momente de tăcere

 puteau a fi iubire și plăcere.

 Copii la minte

 ne-am încăpățânat,

 tăcuți ne-am ascuns, refugiat.

 

 Douăzeci și patru, șaptezeci și doi

 tot noi, tot reci și goi.

Și moartea ne apasă

 ne gonește înspre cenușă și rugină.

 Ne lasă rupți și despărțiți...

 De ce,

 de ce-i așa de greu să fim iubiți? 

 

Toamnă albastră

Toamnă albastră

vârtej de frunze și noroi,

ia-mă de mână

să fim doar noi, noi amândoi.

 

Toamnă gălbuie

stinsă de arșiță, dureri,

ajută-mă să fug

de calde primăveri.

                  

Toamnă pustie

eu doar pe tine, 

te iubesc.

Căci tu ma faci plăpând

mă-mbraci și mă gătești.

 

Iubită toamnă

din povești,

de ce mă lași să-mbătrânesc?

Nu-ți pasă 

de sângele-mi aprins,

de zâna din povești?

 

Toamnă urâtă,

ce prin ferestre tot zâmbești,

nu te mai plac

căci m-ai distrus

și-ntr’un castel m-ai aruncat,

la min' nu te gândești.

 

Toamnă pierdută

prin livezi,

ne-am separat

unul de altul,

amar îndepărtat.

 

Toamnă tăcută

eu sunt în pat,

cu ace-n vine și flori la cap

mă duc spre iarnă,

de tin’ eu mă despart.

 

Toamnă iubită,

mai spune-mi  înc-odat',

că sunt al tău

că sufletul nu mi-e deșart.

 

Toamnă frumoasă,

de tin' nicicând nu mă despart,

și-mi pare rău că te-am urât

și mult te-am alungat.

Dar azi și-acum

regret de tot,

căci eu am vrut

mereu să fi a mea,

cu nim’ să te împart.

 

Toamnă apusă,

o frunză să-mi citești

ce-i dulce poezie,

și-înc’atât eu mai doresc,

în zori de zi 

să fii la al meu cap,

s-adorm pe-al tău covor

pe frunze-ntunecate,

să fug și să cobor.

 

Mă doare tot dar râd chiar dacă… mor.

 

Ligeia

De sus în jos, de jos în sus,

priviri amestecate.

O forţă ce urcă şi coboară

un mozaic în alb şi negru,

trepte pe-o’ntunecată scară.

Un peşte pasager,

o pasăre covor,

un şarpe balustradă,

un elefant pe fiecare scară.

Iar dincolo de toţi

sau poate lângă ei,

stă aplecat surul tâmplar

cu pălăria amorţită,

paltonu-i de hoinar.

Pantofii găuriţi, compasul ruginit

beteg, cu spata-ncovoiată,

bolboroseşte-njurături

aproape amorţit.

Domol, plapand

-infăşurată-n voaluri

mătase şi în in-

plutind spre miază zi,

Ligeia, supremul alb sublim.

Doi ochi de trandafir

si pielea rogvaiv,

un dans ocult,

elipsa unui an divin.

Roşu aprins

Roşu aprins

pe buze de femeie.

Negru murdar pe aripi feminine,

şi răni pline de sânge

pe mâinile străine.

Un corb întunecat

omidă veninoasă,

un lac învolburat

pustia goală casă.

Cădere-n gol

prin lame ascuţite,

plânset vulgar

şi oase ce-s trosnite.

Carbon şi dioxid

plămâni licheni

-fierbând-

a smoală şi ispite.

Apus în apuseni

şi moarte-n cotroceni.

Patru ospicii

Cinci nebuni.

Şapte bostani.

Nouă aluni.

Unturi ce curg pe mese de argint,

tacâmuri ce-s tocite

în porcii îndesaţi,

şi glume născocite.

Grumaz de şapte kile

argati şi cai

mătăsuri mai fine,

năpârci ce sug

sânge din vine.

Hiene, o turmă

Absurdul oraş

ascunde în el,

morman de scursuri

decepţii la greu.

Prin colţuri, cotloane,

prin spaţii închise,

zăreşti tot mai mult

vene deschise.

Aprinse dureri,

mânie şi ură,

în sânge pătrunse,

adânc în celulă.

Mirosuri bizare,

sebum şi spumă

mirosuri ce-atrag

hiene, o turmă.

Ţi-e greaţă şi groază,

ţi-e greu şi ţi-e silă,

s-accepţi să trăieşti

în groază din milă.

Monologul unei bărci

Pe lemnul uscat,

stă aspră sirena.

Un geam şi o uşă

de sute de ani

îi sprijină lenea.

Rugina-i adâncă

zăvorul e rupt

iar becul e ars,

şi totul e mut.

Cândva în trecut

grandoarea şi faima

surori îi erau,

chiar frate de trup.

Cândva nu de mult,

răzbea în priviri

în lauri şi glorii,

regine, martiri.

Cândva e vechi şi uitat

e anul în care

cu mic şi cu mare

în frig, îngropat.

Acum stă trasă la mal

şi plânge, suspină,

că nimeni, nicicând

durerea-i alină.

Pustie, scuipată,

adeseori artă

dar nu pentru-artişti,

sau oameni cu vază

ci pentru hoinari,

ce n-au nici o casă.

Şi soarele-apune

prin geamul ce-i spart

şi viaţa-i se-ncheie

când tu ai plecat.