Ligeia

De sus în jos, de jos în sus,

priviri amestecate.

O forţă ce urcă şi coboară

un mozaic în alb şi negru,

trepte pe-o’ntunecată scară.

Un peşte pasager,

o pasăre covor,

un şarpe balustradă,

un elefant pe fiecare scară.

Iar dincolo de toţi

sau poate lângă ei,

stă aplecat surul tâmplar

cu pălăria amorţită,

paltonu-i de hoinar.

Pantofii găuriţi, compasul ruginit

beteg, cu spata-ncovoiată,

bolboroseşte-njurături

aproape amorţit.

Domol, plapand

-infăşurată-n voaluri

mătase şi în in-

plutind spre miază zi,

Ligeia, supremul alb sublim.

Doi ochi de trandafir

si pielea rogvaiv,

un dans ocult,

elipsa unui an divin.