Glasul nopţii...

Tace natura, ce-aş putea spune eu....
plâng pomii, suspin cu ei.
Tremură de frig un fir de iarbă,
mi-e dor de chipul ei.
E totul alb şi zgomot nu-i,
e rece, căci zâmbetu ei nu-i.
Cu mâna aspră mângâi neaua.
Cu ochii-nchişi, te-aduc la viaţă,
te strig pe nume, te alint,
îţi mângâi parul, dar...nu te simt.
Eşti holograma vieţii mele,
dar nu te vreau,
nu te-am visat aşa.
Nu te vreau, nici daca-i fi o stea,
nici daca-i fi un fluture, zambilă sau lalea.
Te vreau întruchipată-n pământean,
te vreau faptură vie,
plină de vise, speranţe, armonie.
O inimă cu-acelaşi ritm,
un pas cu-aceiaşi măsură,
o viaţă simplă, fără de ură.
Mai dau o foaie, mai trece-un an,
mai pierd o viaţă, se mai usucă un ocean,
şi tot nu te găsesc....
şi tot nu te găsesc.