duminică, 19 august 2012

Am făcut greşeli


Am făcut greşeli,
lucruri ce nu se pot ierta
nu se pot uita,
nu pot fi aruncate în mare,
pierdute pe veci.

Am fost slab şi eu,
am căzut şi-am scos sabia
a fost,
dar a trecut.

Azi privesc în urmă
şi-mi pare rău,
regret, căci nu e bine
să laşi urme de tristeţe,
în fiinţe pământeşti.

Lacrimi şi vorbe de căinţă
nu-şi au rostul acum,
căci timpul a cicatrizat
răni adânci şi reci,
dar eu,
eu... rămas-am trist pe veci.


sâmbătă, 11 august 2012

De aş putea să ţip...

De aş putea să ţip
să-mi smulg inima din piept,
scuipând tot ce-i amar şi negru
aş face-o far’ să mai aştept,
fără s-ascult pistolul de la start
far’ să privesc în stânga şi în dreapta,
fără un El şi far-o Ea
fără un Sus şi far-un Jos.
Aş fi atât de liber,
salvat de mârşave prejudecăţi,
de ură şi minciună.

Dar uite că nu pot,
 nu pot să ţip, să zbier,
nu pot să-mi frâng plămânii
căci vocea mea-i pătată de rugină,
securea înfipt-adânc la rădăcină.
Sunt prizoner, înfășurat în lanțuri,
supus la chinuri de tăcere
un an, o lună,
etern-amară miere.

De-aceea aştept din ceas în ceas,
să vii la mine,
să mă dezlegi, să pui la loc
și să aduni ce-a mai rămas:
o vorbă-un glas, o mângâiere,
un fir de păr,
o-mbrăţișare sau un pas.
Să fiu din nou la fel,
ba chiar mai mult decât am fost.
Să mă ridic, să mă-nfior
să lepăd pielea veche
și sufletul căzut…
să le arunc, să le omor.

duminică, 10 iunie 2012

De sunt înconjurat de oameni

De sunt înconjurat de oameni
în bucurii sau întristări
în miez de noapte sau în zori,
mă-ntorc de fiecare dată
spre chipu-ţi plin de flori.

Te-aduc în faţa mea
a ochilor atât de dependenţi,
secundă de secundă
minut, oră şi ceas,
invoc a ta prezenţă şi al tău dulce glas.

Mi-e mintea fluture zglobiu
ce urcă munţi, coboară văi
albastru sus şi roşu jos,
o linie-n zig-zag,
un car fără de boi.

Sunt floarea pusă-n geam
uscată de mult soare
udată mult prea mult,
captivă-n existenţă,
fără polen, fără valoare.

De vrei să mă ajuţi
să-mi cruţi a mea durere,
prefate în cenuşă, încalecă pe vânt,
şi-ntrupă’te apoi,
în a mea încăpere.

miercuri, 6 iunie 2012

Iubita mea, fiinţă rece


Iubita mea, ființă rece
îți scriu acum când vara trece.
Îți scriu despre apus şi curcubeu
îţi spun că vreau,
că vreau să fiu cu tin' mereu.

Iubita mea, fiinţă rece,
cu tine iarna iute trece.
Cu tine viaţa-i dulce anotimp
fără de nori,
fără eternul limitat răstimp.

Iubita mea, fiinţă rece,
mult te-oi iubi şi nu-mi va trece.
Mult te-oi purta în vis şi-n buzunar
să-mi fii pânză şi vânt
spre orizont, spre-un alt hotar.

Iubita mea, fiinţă rece,
amorul tău, nimic nu îl întrece.
Privirea ta ce naşte trandafiri,
mi-alungă apăsarea
şi-aspre amăgiri.

Iubita mea, fiinţă rece,
când mă vei vrea, să numeri pân’ la zece
şi voi zbura din zare-n zare,
te voi găsi
şi-ţi voi aduce alinare.

duminică, 6 mai 2012

M-aplec asupra nopţii

M-aplec asupra nopţii,
tu floarea dimineţii,
să-ţi scriu, să te încânt,
să te iubesc în rime,
aici şi-acum… pe-acest pământ.
Să te aduc la pieptul meu
să te cuprind,
şi să-ţi şoptesc
eşti viaţa mea şi… te iubesc.

Mă înfior stiindu-te că pleci
gonind cu-a noastre amintiri
fugind tot mai departe
lăsând în urmă trandafiri.
Privesc răpus la capăt de uliţă
a umbrei caleaşcă
îngreunată de cuferele-ţi pline,
pline cu voaluri
şi rochii de mătase.
Și caii nechează
şi trupul mi-l frâng
căci pleci şi zbori,
spre calde ţinuturi ..râzând.

Am stat o vară bolnav în patul meu
am plâns, am suferit,
am blestemat ce am iubit.
Dar mai apoi,
pe loc m-am însănătoşit
la prima ta scrisoare,
atunci când mi-ai vorbit.
Ce dulce toamnă a urmat
ce foc al iernii
şi câtă primăvară
o dragoste ce urcă
un sentiment ce te-nfioară.

Eşti roua dimineţii
eşti vântul rece
eşti parte din perfecţiune
crăiasă albă… eşti farmecul vieţii.

M-am bucurat,
fără să ştiu,
că tu-mi vorbeai
de-o aspră depărtare,
m-avertizai spunând:
“ Mergi mai departe,
şi nu privi ‘napoi
ci uită-te în zare,
zâmbeşte… iubind în continuare. ”

duminică, 18 martie 2012

Nu-mi acuza dragostea

Nu-mi acuza dragostea
spunând că-i idolatrie
iar poftele, păcat.
Nu-mi acuza pornirile carnale
şi nici tonu-ndurerat.
Nu-ţi îndrepta degetul spre-acuză
şi nu scrâşni al bârfei gând.
Nu-nvinovăți ce nu-nțelegi
şi nu turna lacrimi în ochi deja plângând.
De nu poţi iubi
păşeşte-ncontinuare'n dezinteres.
Nu te opri privind cu-atâta defăimare
bătându-te în piept, strigând, din propriu-ţi interes.
Nu te opri de nu pricepi
sincronul paşilor anevoioşi.
Nu poposi pe-această stradă
unde iubeşti chiar și leproși.

luni, 13 februarie 2012

Toxic


Centrifug mereu către foc
aspirat în esență,
prin gaura cheii
alunecând pe tobogane
de sticlă, în transparență.

Iradiat de unde negative
dragoste, prietenie,
amestec substanțe
sentiment și rațiune,
murdară chimie.

Cartoane, plastic,
abis într-o valiză,
produs etichetat,
seringi și ace,
tratament și dializă.

sâmbătă, 4 februarie 2012

Reverie

În glasul nopții
și strigătele dimineții,
răsar furnici cu aripi de mătase
născute din priviri de înger
și lavă de vulcan.

Coboară curcubee
pe spatele țestoaselor gigant,
în trei dimensiuni de spațiu
în voci de pelican.

Miros de sunet sfărâmat
izbesc oceanul
și stropi de sânge
îl colorează delicat.

marți, 17 ianuarie 2012

Actorul mut

Aștept finalul acestei piese,
prea lungă și prea veche.
Părăsesc decorul,
lăsând în spate scena
și-atâtea măști de care m-am scârbit,
m-am săturat,
sunt obosit.
Scenarii ieftine, texte repetate în exces,
aceiași spectatori cu-aceleași critici
și falsul interes.

De-ajuns cu jocuri de cuvinte
cu încercări rușinoase
de-a mima o viață artificială.
De-ajunsă orbire, ajunge prefăcutul.
Mai bine să mă țină-n lanțuri adevărul
decât minciuna să-mi fie fericire
 și ei să îi fiu rob…necunoscutul.

Nu-mi trebuie nimic de-aici,
doar muzica și apoi să plec,
spre-un nou început…
spre unul liniștit și mut.

miercuri, 14 decembrie 2011

14 Decembrie din 2011

De ce trebuie să străbat
din nou acest drum…
cale a durerii şi a singurătaţii?
De ce toată această alipire
către nou, către frumos?
De ce-n clipe ca acestea
îmi crapă inima
precum un pahar de cristal,
izbit cu putere
cu ură şi durere?

De ce din nou
această lampă fără viaţă?
De ce încă un adio
şi-o altă despărţire?
Care-s regulile acestui joc
şi paşii de urmat,
pentru un zâmbet
un râs şi-un dans,
alături de-o suflare
concomitentă cu-a mea?

Fă-mă să înţeleg,
Tu cel ce-ai creat
această machetă,
cum pot fura,
o umbră pentru viaţa mea?
Ce război trebuie să port
şi câte expediţii să fac?
În care grotă să trăiesc ascuns
şi care-Ţi sunt cerinţele?
Ce am de-ndeplinit?

Acoperă-mă,
c-o umbră ca a mea.
Însufleţeşte-mă,
precum o ploaie
după o arşiţă grea.
Şi fă-ne să zâmbim,
pe min’ şi umbra mea.