Schizofrenie

Iubit-am o fată cândva,
iubit numai pe ea.
Iubitul ei eu sunt acum
dar n-am culoare nici parfum,
ca să-i arăt că sunt la fel
bărbatul rupt din Dumnezeu.
Aş face-orice
oricât e de făcut,
ca să-i arăt că sunt la fel
frate-nfraţit cu Prometeu.
Dar stânjenit sunt de prezenţa sa
şi tac în preajma ei… şi plâng.
Adânc în suflet mă consum,
aş vrea să mor
şi dragostea să i-o trimit postum.

Aş vrea să-i las inima-n dar
să-i las ce am mai scump,
dar n-am nimic atât de valoros
nimic ce cântăreşte greu
nici lemn sculptat, nici albatros,
căci tot ce am e-o inimă arzând.
Dar toţi îmi spun, că-i un nimic.
Că dragostea.i iluzie şi proză,
o clipă ce zâmbeşti,
dar mai apoi un veşnic inamic.
Ce te consumă, oboseşte,
ce-ţi dă puteri de neînchipuit,
dar mai târziu te plictiseşti, nu te-plineşte.

Şi te întrebi, parcă virgin,
ce-i dragostea,
de am crezut şi eu în ea?
De m-am lăsat chiar amăgit,
pierdut-am nopţi iar de prieteni am fugit?
Ce-i sentimentul ăsta nou
ce-mi fură tinereţea,
şi-mi arde pieptul surâzând?
-Un drog amar ce-ndepartează bătrâneţea?-
Nu ştiu răspuns’ l-aceste întrebări
nici vorbă de-a pricepe,
doar ştiu că te iubesc enorm.
Iar de nu-ţi spun, iubita mea,
te rog a mă-nţelege.