De ce nu
pot să râd
când toţi
în jur zâmbesc?
De ce
visez la moarte
precum un
dar ceresc?
De ce
aştept doar noaptea
ca să
adorm şi să visez?
Unde îmi
este fericirea
unde mi-e
râsul sufocant?
Unde-i
costumul,
şi
viaţa-mi de savant?
Unde sunt
munţii
unde e
marea,
unde e
tot ce-ncanta zarea?
- Unde
suntem şi ce-am ajuns? -
O, tu,
veche odaie,
de ce-s
pereţii scrijeliţi?
de ce-i
holul tăcut, tablourile moarte?
iar
florile din gang
de ce-s
înspăimântate?
O, voi
ochi părăsiţi,
şi vai de
voi, picioare pline de varici
căci aţi
pierdut însufleţirea
şi-mi
sunteţi inamici.
Mă
trageţi înapoi
cadenţa-mi
anulaţi.
de ce,
de ce nu
mă cinstiţi,
de ce
mă-ndepartati?
Ajuns-am
să mă plimb
doar zece
paşi greoi,
din prag
de casă,
până la
poartă, şi-napoi.
Ajuns-am
să vorbesc
cu
păsările dimineaţa
de pe
veranda mea
servindu-mi
deprimat,
ceaiul şi dulceaţa.
ceaiul şi dulceaţa.
Ajuns-am
singur şi uitat,
a nimănui
povaţă
a nimănui
alin,
exact ce
am visat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu