Te-am căutat pe străzi,
şi te-am găsit…
în miez de noapte.
Şi ţi-am vorbit,
şi ţi-am surâs.
Am încercat să mă agăţ,
de-o conversaţie,
de-un subiect,
un compliment, o afirmaţie.
Dar nu-ţi păsa.
Zâmbeai gentil,
clipeai,
şi te-ndepărtai în ceaţă.
Precum un câine,
am cerşit secunde,
grăbindu-mi paşii după tine.
Şi doar zâmbeai
şi doar păşeai spre infinit.
Iar eu călcam pe mine-n continuare,
mă sfâşiam,
zbieram la inimă
să-mi dea pace
şi după tine mă târam.
Inima-mi plângea,
urechile-mi îngheţau,
telefonul suna,
iar eu, ca un nebun,
le ignoram
fugind dupa mireasma ta.
Ce om nebun şi ce extaz.
Să-nghiţi o cupă de pelin
şi să mai vrei,
crezând că fi va diferit…
că ai fentat acel necaz.
De ce-ţi baţi joc,
şi mă răneşti?
De ce nu-mi spui ceva,
ceva urât, ceva murdar,
ceva să mă dezguste?
Să mă trezesc,
să umblu iar
pe căile-mi ascunse.
De ce mă laşi s-orbecăiesc,
prin fantezii şi vise?
De ce nu-mi dai o palmă,
în faţă să mă scuipi,
să mă jigneşti,
să bat apoi numai la uşile deschise...
să nu mai caut noi zăvoare,
să merg umil,
cu coada-ntre picioare.
Te rog alungă-mă,
cu vorbe-usturătoare,
căci doar aşa,
te voi iubii…
pe-ascuns, în continuare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu