De nu plecai...

Încet lumina dispare,

şi tot mai slab te văd,

şi tot mai trist...

şi-ndepărtare.

Te-ai risipit printre ruine,

te-ai amăgit,

şi te-ai hrănit...

cu demonii din tine.

Unde erai,

şi ce-ai ajuns?

Unde-ai fi fost...

de nu plecai?

De nu plecai.

De rămâneai,

şi ascultai...

acuma poate chiar zâmbeai.

Dar ai plecat,

uitând de toate.

Uitând de toţi...

fugind cât mai departe.

Şi, te-ai pierdut,

te-ai stins,

precum o flacără...

în miez de noapte. 

Cu sufletul vândut,

şi inima răpusă,

alegi să sari în gol...

de pe clădirea cea îngustă.

Şi mulţi te-au plâns,

te-au plâns pe tine,

căci n-ai venit...

ţi-a fost ruşine.

De ce nu te-ai întors

vroiam să te primesc,

să te ascult...

să te iubesc.

Acum ce pot a face?

decat să plâng,

şi să privesc...

la poza care tace.