Toamnă!

Sunt solitarul zilelor de toamnă.
Rugina frunzelor căzute,
Şi sunet amorţit de iarnă.

Vântul tăcut, ce-mbătrânit străbate,
pădurea amorţită,
prelung, în miez de noapte.

Fâşnesc mii de cuvinte,
sub paşii mei stridenţi,
ce duc în depărtări ecouri amorţite.

Când deodată...
din mersul ei grăbit,
în dreptul meu se-opreşte,
o rază de soare,
ce inima îmi încălzeşte.