Vreau să-nțeleg iubirea

De aş vedea apusul inc-odat’

aş zice … mulţumesc.

De aş atinge praful

şi-aş lumina cărarea,

aş spune că trăiesc.

De-aş fi pirat sau, avocat,

aş învârti al lumii sens

aşa cum mi se pare mie drept,

şi bun şi–adevărat.

De-aş face tot ce-aş vrea

ar fi nimic,

căci limită n-ar exista.

De-aş spune că iubesc,

de-aici de jos, pân’ sus la cer,

ai spune că-s romatic visător,

un demodat, ieftin actor.

Dar spun ce poate tu nu crezi,

nu vezi viaţa celei mărginite,

robită-n luna de pe cer,

şi-n crimele-i dezlănţuite.

Ce viaţă,

ce vin spumant şi câtă raţiune

în ochi mi se-aprinde.

Prin  amalgamuri de cuvinte,

idei şi oseminte.

Aş vrea să pot, iubirea s-o ‘nțeleg,

să-i văd locaşul şi sfârşitul.

Aş vrea s-o văd descoperită de putere,

în ceasurile triste-a nopţii,

în albe tandrețuri, în  triste plăceri

şi roşii suspine.

Aş vrea să fac o legătură între acel plăcut

şi-acea albastră stare de bine.

Nu mă lăsa

ochii să mi-i deschid,

să mă trezesc în trista nemurire.

Ci ţine-mă aprins în veşnica iubire,

să mă târăsc, să fiu un rege

chiar de aş fi plăpând şi rece

într-o continuă aţipire.

Ce pace mă-mpresoară,

ce viaţă de calic

când vrei să înţelegi

iubirea ce te înconjoară.