Suflet oropsit

Fugind după medicament,

pe strada-ntunecată,

m-am regăsit...

și-am plâns.

Ca oglindirea unui lac,

și ochi în ochi,

pe el, pe cel de mâine

l-am văzut.

Era atât de trist

și zdrențuit,

cu riduri grele

și ochii de păianjen.

Privirea-i cobora doar în pământ...

era fereastră spre mormânt.

Și-am plâns,

am plâns cu-amar

de chinui greu

de viața-i de fugar,

de mâinile-i fragile

cu părul încâlcit

papucii rupți…

uscate vine.

M-am aruncat în întuneric

în dosuri uitate

și am răcnit.

Mi-am încleștat mâinile

mi-am zgâriat fața

și-am rupt toate hainele…

am adormit.