Îndrăgostitul din Adana

Într-o duminică ne-om revedea…

e veche povestea.

Într-un oraș ne-om săruta,

îl știi și tu,

îl știu și eu

îl știe ceru-aprins,

pașii il știu

la fel și inima.

Ce zi,

ce melodie fină...

Ce basm se va dezlănțui

atunci când noaptea,

în brațele-mi te va găsi.

Precum Bellerophon

mă voi lupta cu el...

   Chimera…

ce-ți dă târcoale

și-ți roade tinerețea

și aurul din ea.

Farul din Alexandria

e înc-aprins.

Stă sfidător și luptă,

pentr-o speranță

pentr-o idee,

pentru un vis

un bob de grâu și o sămânță,

ce într-o zi,

dumincă să fie,

are să crească,

are s-aducă rodul

anilor pierduți,

și-are să-nvie.

O viață pierdută,

e-o viață fără tine

și-o astă viață,

e cea mai cruntă mărturie.

În fața zeilor ce ne-au născut

ce ne-au iubit

și dragostea,

în amândoi au zămislit.

Mă simt dator,

dator până la moarte

să te iubesc…

trei secole și-un veac.

Să pun arvună,

trupul și viața mea,

timpul și banii…

toate le dau

să gust din nemurirea ta.

Ești suflet nebun,

îmi spuse demonul din iad.

Te-am auzit ce îți dorești

și-am luat aminte

la ce-ai cerut.

Dă-mi astăzi tot,

și-ți dau ce vrei.

Îți dau o clipă,

și-un ceas, să fii cu ea.

Dar tinere ascultă...

te vei aprinde-un ceas,

că să te pierzi

într-un văzduh,

într-un pustiu de orizonturi?

nu om, nu zeu,

nu tu ființă, nu tu stea.

Doar pentru-atât?

Doar pentru ea?

Ieși pe fereastră-n miez de noapte

și vars-o lacrimă,

de-al tău răspuns

e sigur...Da.