În fiecare zi, viitorul e mai sumbru,
în fiecare zi, trecutul mai tare străluceşte.
Cu fiecare minut, urăsc mai mult,
cu fiecare secundă, iubesc mai puţin,
clipă de clipă, închid ochii şi suspin.
Mă-ndepărtez de soare,
caut umbră, tăcere şi răcoare.
Luminile m-au înnebunit,
culorile mi-au produs dezgust,
cuvintele m-au ucis.
Caut noaptea şi bezna străzilor pustii,
caut pereţi reci să-mi doneze căldură,
nu caut fiinţe, nu au ce-mi oferii.
Mi-e sete, dar nu mi-e foame.
Sunt singur, dar nu-s ostenit.
Ascuns după o mască,
în văzul lumii, stau rănit.
Copiii se joacă, părinţii râd,
bătrânii se-amuză..maşinile plâng.
Loviţi cu putere,
ajung la urgenţă, pe rând.
Nu mai există linişte,
căci am furat-o eu,
e toată, doar a mea.
Nu trageţi,
nu aruncaţi gloanţe-n mintea mea.
Aş împărţi-o, dar vă-nşelaţi,
nu ştiţi, nu vreţi aşa ceva,
s-a demodat, e doar o tinichea.
Nu fiţi naivi necunoscători,
lăsaţi-o aici,
să putrezească-n mintea mea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu