luni, 8 martie 2010

Albumul meu şi-al tău!

Privesc în urmă, privesc spre amintiri.
Deschid albumul meu şi-al tău,
albumul clipelor iubirii noastre.
Coperta-i însemnată cu litere de aur,
apoi o foaie albă c-un titlu atât de sugestiv:
Un el şi-o ea, o floare în ruine.
Pe prima pagină răsar a noastre chipuri,
timide sau poate chiar indiferente,
deşi nu cred,
nu cred c-a fost indiferenţă între noi.
A doua ne-mpinge spre cunoaştere,
atât de mult doream să ne cunoaştem,
să punem cap la cap bucăţi comune dintr-un puzzle.
Astfel ajuns-am să scriem şi ce-a de-a treia,
deja era mult soare, deşi vedeam doar nori,
deja era mult zâmbet şi peste tot doar flori.
Eram deja în tine, la fel şi tu în mine.
Erai în inima şi mintea mea, 
eram iubirea şi toata viaţa ta.
Şi uite-aşa am scris cu fir de aur,
frumoase clipe şi dulci şi multe amintiri.
O foaie, zece şi-alte-o mie,
cu aceeaşi dragoste ce-a fost, ce este şi are să mai fie.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu