Vioară şi Cărbune

Ascunsă-n mine e-o vioară,

armă a distrugerii.

Ţâşnesc din ea,

gloanţe şi durere,

sunete şi praf de puşcă,

cuţite..armonii tăioase.

Şi tu asculţi, neştiind,

dar eu cânt suferind.

Pe amandoi ea ne desparte,

pe mine în special,

mă-mpinge către moarte.

Cărbune ars e-n piept,

bucată tare de nimic,

ce-ocupă locul inimii.

Pompează negru sânge,

oxigenează tristeţea,

prin-n vene curge.

Aprinde focul inimii,

doar pentru a-l stinge,

Alină doar pentru a rănii,

spre vale mă împinge.

Oricine, oricând,

oriunde murim...

spre ceaţă păşim.

Cu vioara-n mână,

şi-un cărbune stins...

aşa ne despărţim?

La capăt de tunel,

ascult ecoul,

răspunsu' e la el.