POEZII

Toxic

2012-02-13T15:50:00.000+02:00

Centrifug mereu către foc

aspirat în esență,

prin gaura cheii

alunecând pe tobogane

de sticlă, în transparență.

Iradiat de unde negative

dragoste, prietenie,

amestec substanțe

sentiment și rațiune,

murdară chimie.

Cartoane, plastic,

abis într-o valiză,

produs etichetat,

seringi și ace,

tratament și dializă.

Reverie

2012-02-04T15:29:00.000+02:00

În glasul nopții

și strigătele dimineții,

răsar furnici cu aripi de mătase

născute din priviri de înger

și lavă de vulcan.

Coboară curcubee

pe spatelele țestoaselor gigant,

în trei dimensiuni de spațiu

în voci de pelican.

Miros de sunet sfărâmat

izbesc oceanul

și stropi de sânge

îl colorează delicat.

Actorul mut

2012-01-17T16:24:00.003+02:00

Aștept finalul acestei piese,

prea lungă și prea veche.

Părăsesc decorul,

lăsând în spate scena

și-atâtea măști de care m-am scârbit,

m-am săturat,

sunt obosit.

Scenarii ieftine, texte repetate în exces,

aceiași spectatori cu-aceleași critici

și falsul interes.

De-ajuns cu jocuri de cuvinte

cu încercări rușinoase

de-a mima o viață artificială.

De-ajunsă orbire, ajunge prefăcutul.

Mai bine să mă țină-n lanțuri adevărul

decât minciuna să-mi fie fericire

și ei să îi fiu rob…necunoscutul.

Nu-mi trebuie nimic de-aici,

doar muzica și apoi să plec,

spre-un nou început…

spre unul liniștit și mut.

14 Decembrie din 2011

2011-12-14T02:35:00.000+02:00

De ce trebuie să străbat

din nou acest drum…

cale a durerii şi a singurătaţii?

De ce toată această alipire

către nou, către frumos?

De ce-n clipe ca acestea

îmi crapă inima

precum un pahar de cristal,

izbit cu putere

cu ură şi durere?

De ce din nou

această lampă fără viaţă?

De ce încă un adio

şi-o altă despărţire?

Care-s regulile acestui joc

şi paşii de urmat,

pentru un zâmbet

un râs şi-un dans,

alături de-o suflare

concomitentă cu-a mea?

Fă-mă să înţeleg,

Tu cel ce-ai creat

această machetă,

cum pot fura,

o umbră pentru viaţa mea?

Ce război trebuie să port

şi câte expediţii să fac?

În care grotă să trăiesc ascuns

şi care-Ţi sunt cerinţele?

Ce am de-ndeplinit?

Acoperă-mă,

c-o umbră ca a mea.

Însufleţeşte-mă,

precum o ploaie

după o arşiţă grea.

Şi fă-ne să zâmbim,

pe min’ şi umbra mea.

Un ieftin surogat

2011-11-30T00:11:00.001+02:00

Mă-ntreb,

unde s-a pierdut copilul din mine?

unde s-a dus

cine l-a furat,

cine l-a ascuns?

Mi-e dor să fiu copil

un dor ce doare.

Nebun, fără de griji,

fugind mereu după apus

şi după soare.

mi-e dor să vin murdar acasă

cu haine rupte, zgâriat,

blând mama să mă spele,

în haine noi,

să mă aşez în pat.

Mi-e dor de cireşe

şi de vară.

Mi-e dor de omul de zăpadă

de frunze, primăvară.

Azi totul e doar un album

o amintire,

un foc, dar, fără fum.

O gaură imensă-n timp,

un fir prelung

ce s-a’ntrerupt,

s-a’ndepartat.

Azi, sunt,

sunt ieftin…surogat.

Balon cu sânge

2011-11-04T12:05:00.000+02:00

Simt fiorul rece…

cuțitul cum taie

și sângele cum curge.

Simt pielea,

precum un cauciuc

se sfâșie

și venele cum crapă

iar sângele țâșnește..

ochii pătați

și părul, și fața.

Simt norii și fulgii

simt greutatea lor

și puful auriu

din zorii de cristal.

Simt nemurirea

și glasul bătrânului amiral.

Valuri de vânt

mă izbesc

mă doboară…

mă pun la pământ.

O pătură de rece

de frig și de fior

pe corpu-mi se aștern

și tremur și urlu

precum un câine… mor.

Și-afară totu-i trist

și ziua mai c-apune,

sau poate-s ochii mei

și firul vieții ce mă ține,

sau poate soarele mă ocolește

poate doar lacrimi curg

poate-i final,

poate-i sfârșitul,

dinastă poveste.

Suflet oropsit

2011-11-03T16:40:00.000+02:00

Fugind după medicament,

pe strada-ntunecată,

m-am regăsit...

și-am plâns.

Ca oglindirea unui lac,

și ochi în ochi,

pe el, pe cel de mâine

l-am văzut.

Era atât de trist

și zdrențuit,

cu riduri grele

și ochii de păianjen.

Privirea-i cobora doar în pământ...

era fereastră spre mormânt.

Și-am plâns,

am plâns cu-amar

de chinui greu

de viața-i de fugar,

de mâinile-i fragile

cu părul încâlcit

papucii rupți…

uscate vine.

M-am aruncat în întuneric

în dosuri uitate

și am răcnit.

Mi-am încleștat mâinile

mi-am zgâriat fața

și-am rupt toate hainele…

am adormit.

Îndrăgostitul din Adana

2011-11-01T14:09:00.002+02:00

Într-o duminică ne-om revedea…

e veche povestea.

Într-un oraș ne-om săruta,

îl știi și tu,

îl știu și eu

îl știe ceru-aprins,

pașii il știu

la fel și inima.

Ce zi,

ce melodie fină...

Ce basm se va dezlănțui

atunci când noaptea,

în brațele-mi te va găsi.

Precum Bellerophon

mă voi lupta cu el...

Chimera…

ce-ți dă târcoale

și-ți roade tinerețea

și aurul din ea.

Farul din Alexandria

e înc-aprins.

Stă sfidător și luptă,

pentr-o speranță

pentr-o idee,

pentru un vis

un bob de grâu și o sămânță,

ce într-o zi,

dumincă să fie,

are să crească,

are s-aducă rodul

anilor pierduți,

și-are să-nvie.

O viață pierdută,

e-o viață fără tine

și-o astă viață,

e cea mai cruntă mărturie.

În fața zeilor ce ne-au născut

ce ne-au iubit

și dragostea,

în amândoi au zămislit.

Mă simt dator,

dator până la moarte

să te iubesc…

trei secole și-un veac.

Să pun arvună,

trupul și viața mea,

timpul și banii…

toate le dau

să gust din nemurirea ta.

Ești suflet nebun,

îmi spuse demonul din iad.

Te-am auzit ce îți dorești

și-am luat aminte

la ce-ai cerut.

Dă-mi astăzi tot,

și-ți dau ce vrei.

Îți dau o clipă,

și-un ceas, să fii cu ea.

Dar tinere ascultă...

te vei aprinde-un ceas,

că să te pierzi

într-un văzduh,

într-un pustiu de orizonturi?

nu om, nu zeu,

nu tu ființă, nu tu stea.

Doar pentru-atât?

Doar pentru ea?

Ieși pe fereastră-n miez de noapte

și vars-o lacrimă,

de-al tău răspuns

e sigur...Da.

De mult e gri şi plin de nori.

2011-08-28T00:30:00.002+03:00

De mult e gri,

şi plin de nori.

De mult e trist.

De mult acelaşi cântec,

şi-acelaşi plânset de chitară.

Aceiaşi dramă,

aceleaşi vise,

în care

totul arde…

totu-i menit să moară.

De mult e gri,

şi plin de nori.

De mult e toamnă.

De mult e doar noroi,

şi-aceleaşi străzi pustii,

aceleaşi frunze ruginite

aceiaşi zdrenţuiţi copii.

Ce fug atât de obosiţi,

Goniţi de neatenţie…

de lipsa de părinţi.

De mult e gri,

şi plin de nori.

De mult nu mai respir.

De mult am renunţat.

Acelaşi aer infectat,

aceiaşi oameni

cu-aceleaşi vieţi.

Totul la fel,

manipulare şi tăcere…

aceiaşi conştiincioşi adepţi.

La căpăt de coridor.

2011-04-25T23:27:00.002+03:00

Ochi negri,

buze vinete,

degete roşii

şi mâini tremurând.

La căpăt de coridor,

tineri, frânţi…

lacrimi pe-obraji curgând.

E beznă

şi-i gălăgie.

Hârtii şi sticle goale,

dezordine şi sărăcie.

Seringi, ţigări,

fum şi murdărie.

O altă lume,

un rai la periferie.

Cuvinte bolborosite,

înjurături şi geamăt de plăcere.

Vene străpunse,

secunde de durere.

Un râs nebun,

un salt

şi o cădere.

Cu ochii-nchişi,

fără amintiri.

Cu zâmbetul pe buze,

în groapă, în cimitir.

Baltă de sânge,

oase zdrobite,

inimi frânte,

uitării sortite.

Linişte, evadare,
mereu dulcea chemare.

Alungă-mă şi te-oi iubii...

2011-04-18T15:41:00.000+03:00

Te-am căutat pe străzi,

şi te-am găsit…

în miez de noapte.

Şi ţi-am vorbit,

şi ţi-am surâs.

Am încercat să mă agăţ,

de-o conversaţie,

de-un subiect,

un compliment, o afirmaţie.

Dar nu-ţi păsa.

Zâmbeai gentil,

clipeai,

şi te-ndepărtai în ceaţă.

Precum un câine,

am cerşit secunde,

grăbindu-mi paşii după tine.

Şi doar zâmbeai

şi doar păşeai spre infinit.

Iar eu călcam pe mine-n continuare,

mă sfâşiam,

zbieram la inimă

să-mi dea pace

şi după tine mă târam.

Inima-mi plângea,

urechile-mi îngheţau,

telefonul suna,

iar eu, ca un nebun,

le ignoram

fugind dupa mireasma ta.

Ce om nebun şi ce extaz.

Să-nghiţi o cupă de pelin

şi să mai vrei,

crezând că fi va diferit…

că ai fentat acel necaz.

De ce-ţi baţi joc,

şi mă răneşti?

De ce nu-mi spui ceva,

ceva urât, ceva murdar,

ceva să mă dezguste?

Să mă trezesc,

să umblu iar

pe căile-mi ascunse.

De ce mă laşi s-orbecăiesc,

prin fantezii şi vise?

De ce nu-mi dai o palmă,

în faţă să mă scuipi,

să mă jigneşti,

să bat apoi numai la uşile deschise...

să nu mai caut noi zăvoare,

să merg umil,

cu coada-ntre picioare.

Te rog alungă-mă,

cu vorbe-usturătoare,

căci doar aşa,

te voi iubii…

pe-ascuns, în continuare.

Nimic, doar fericirea.

2011-04-15T13:09:00.001+03:00

Nu mă privi în ochi,

cerşindu-mi iubirea.

Ia-mă de mână

şi spune-mi neştiute.

Nu-mi adu flori,

cadouri scumpe, diamante.

Adu-mi ne-nţelesul,

creaţii şi cuvinte.

Nu imita bumbacuri,

aluzii fanteziste.

Dă-mi spontaneitate

şi suflul ce-i în tine.

Ascunde-mă la piept,

în buzunarul pielii tale.

Nu în fantome virtuale

şi în roboţi contrafăcuţi.

Nu am nevoie de nimic

de nu eşti tu,

spinul frumos,

cosaşul mic.

Nu mai veni

de nu eşti tu.

Nu-mi mai zâmbii,

iar viaţa nu mi-o obosi.

Ce-alegi sa faci

şi cine eşti?

Nu te amăgi

c-ai să înşeli

dreptatea mea

cu dulci poveşti.

Iar dacă spui

că mă iubeşti

luptă s-arăţi,

să-ţi dovedeşti.

Creeaz-o lume pentru noi.

..speranţă vie.

O scară

pentru lumea de apoi.

Îmbălsămeaz-o cu urât

şi cu noroi,

s-o curăţăm,

să o schimbăm.

Ca mai apoi

să-mbătrânim

şi să murim

de mână amândoi.

Ochii tăi pe braţul meu.

2011-04-14T14:58:00.001+03:00

Bună ziua fată,

îţi tot spun,

mai bine de o lună.

Plutesc prin aer,

cu ochii-nchişi,

cu mâinile legate,

covalescent de-o săptămână.

Gândind că nu te-oi mai vedea,

îmi fac un tatuaj,

cu ochii tăi

pe braţul drept…întreaga mână.

Te-nregistrez pe-ascuns,

să te ascult mereu,

fugind pe-acoperiş,

sub clar de lună.

Mă ameţeşte-n cap,

un ţipăt de pisică,

ce-i în călduri,

iar el nu e, să-i cânte-n strună.

O izgonesc cu-njurături,

să plece imediat.

Eu sunt rănit, ea-i doar nebună.

Mă uit în jos,

aş vrea să sar,

să sar în cap…să-mi rup o mână?

Ce as simţi?

Durerea-n dragoste..

plăcerea-n durere,

a întunericului vină?

M-ai vizita-n spital,

cu supă şi banane

sau te-ai scuza,

c-ai musafiri, întreaga lună?

M-am săturat de întrebări,

mă duc în casă,

şi mă arunc în pat,
visând o viaţă bună.

You're not alone!

2011-04-04T19:02:00.000+03:00

Don’t say no.
Don’t say to my heart:
“Leave me alone and...go.”

You know I’ll stay,
you know I’ll die.
You know that every second,
you’re not here… I cry.

Don’ t throw away the memories,
don’t close your eyes,
and walk away.
Please,
I’m begging you…to say.

I need the heat of your arms.
I need your heart,
cause without it,
I’ll be torn apart.

Just think about it,
before you leave,
before you say lies.
Just think of us,

think of butterflies.

De nu plecai...

2011-03-31T14:43:00.003+03:00

Încet lumina dispare,

şi tot mai slab te văd,

şi tot mai trist...

şi-ndepărtare.

Te-ai risipit printre ruine,

te-ai amăgit,

şi te-ai hrănit...

cu demonii din tine.

Unde erai,

şi ce-ai ajuns?

Unde-ai fi fost...

de nu plecai?

De nu plecai.

De rămâneai,

şi ascultai...

acuma poate chiar zâmbeai.

Dar ai plecat,

uitând de toate.

Uitând de toţi...

fugind cât mai departe.

Şi, te-ai pierdut,

te-ai stins,

precum o flacără...

în miez de noapte.

Cu sufletul vândut,

şi inima răpusă,

alegi să sari în gol...

de pe clădirea cea îngustă.

Şi mulţi te-au plâns,

te-au plâns pe tine,

căci n-ai venit...

ţi-a fost ruşine.

De ce nu te-ai întors

vroiam să te primesc,

să te ascult...

să te iubesc.

Acum ce pot a face?

decat să plâng,

şi să privesc...

la poza care tace.

Răni şi cicatrici.

2011-03-28T11:19:00.002+03:00

De ce mai aştept speranţe?

De ce mai caut răspunsuri?

De ce nu te pot uita..

De ce?

După atâtea răni şi cicatrici,

atâtea cuţite înfipte,

de ce nu pot să-ntorc spatele,

să plec, indiferent,

şi să uit..

De ce?

Cu toate că nu vreau,

şi jur de fiecare dată,

că n-am să-ţi mai vorbesc,

de ce mereu,

trec peste mine şi-ţi zâmbesc?

Nu înţeleg de ce...

oare-atât de mult, să te iubesc?

Ce e iubrea?

Ce eşti tu?

Ce sunt eu, fără de ele?

şi unde e fericirea?

Iubirea noastră...n-a secat.

2011-03-23T16:20:00.001+02:00

Mă dor ochii de când chipul nu ţi-am văzut,

urechile îmi ţiuie,

şi mintea mi-a înnebunit.

Ţi-am uitat glasul,

ţi-am uitat culoarea ochilor,

dar nu ţi-am uitat iubirea.

Am uitat ce-nseamnă primăvara.

Am uitat cum sună,

râsul unui copil.

Am uitat cum e să fii copil.

Am uitat de mine şi sufletul meu,

luptând să ţin în viaţă chipul tău.

Şi anii au trecut...

cocorii au tot venit şi au plecat,

dar eu

rămas-am să te-aştept,

mereu acolo, lângă lac.

De-atâta aşteptare,

găsit-am lacul plin cu stufi...

era pustiu, era secat.

Unde te-ai dus iubire?

Te rog a-mi spune,

ce s-a-ntâmplat?

Eu încă te aştept,

iubirea-ţi caldă, n-am uitat.

Te rog, revino,

Iubirea noastră...n-a secat.

Patru cărţi în patru sicrie

2011-03-20T18:24:00.003+02:00

Patru scaune stau de vorbă,

cu patru oameni,

şi patru cărţi.

Patru bătrâni analizează viaţa,

şi toţi ajung să spună-n cor:

ca patru păsări trece,

se duce ca şi ceaţa.

Se prind de mână toţi,

se-ascultă, se-ncurajează,

privesc la riduri,

şi plini de-amar...oftează.

A doua zi, în casa cea pustie,

găsit-am patru cruci,
pe patru sicrie.

Eşti tot ce vreau şi tot ce voi avea.

2011-03-18T13:57:00.000+02:00

Ce caldă-i mâna ta în mâna mea.

Ce dulci ţi-s ochii-n ochii mei.

Ce bine-i cu inima ta în viaţa mea.

Ce bine-i să locuiesc pe strada ta,

unde nu plouă, nu-s nori,

unde e cald şi rouă.

Ce bine-i să trăieşti lângă un înger,

lângă o stea,

mereu, tânăr şi-ndrăgostit de ea.

Nu obosesc să fiu cu tine,

şi cu nimic din lume,

nu te-aş schimba.

Eşti tot ce vreau,

eşti tot ce am,

şi tot ce voi avea.

Viaţa-i frumoasă cu tine,

căci frumuseţea ta…

menţine caldă inima mea.

Nu veni acum, când nu sunt eu.

2011-03-16T00:51:00.003+02:00

Ajuns la capăt de drum, mă opresc.

Ajuns la capătul puterilor, cad.

Şi fără de cuvinte, tac.

Mi-e frică, sunt îngrozit.

Sper să nu apari acum,

şi sper ca paşii să-ţi întârzie.

Opreşte-te un minut,

să mă refac, să îmi revin,

să pot să îţi vorbesc.

Nu veni acum, când nu sunt eu,

când sunt ruine.

Când îmbrac zdrenţe,

când nu pot să vorbesc cu tine.

Te rog, mai zăboveşte-un ceas,

să mă ridic, să scutur praful,

şi amintirile ce dor.

Nu mă privi în ochi,

şi nu-ntinde mâna-n ajutor.

Prefă-te că nu sunt aici,

că nu mă vezi şi că nu-ţi pasă.

Treci azi pe lângă mine,

şi mâine,

mâine sigur voi fi bine.

Când sufletul întâlneşte trupul...

2011-02-22T01:13:00.000+02:00

Respiraţia rece, asudă oglinda.

Fumul tăios se-mbibă în minte.

Privirea-i extenuată coboară în mormânt,

cu buzele-i grele, abia mai leagă un cuvânt.

Un strop de adevăr, o picătură,

ar fi drogul perfect,

ar vindeca o rană dură.

Canalizări sau şapte stele,

cu zdrenţe sau, în costume şi inele,

aceiaşi soartă ucigaşă,

îi va umbrii şi vor ajunge o crevasă.

Sleiţi de-a trupului putere,

vor vinde suflete în dependenţă,

şi-or dezbina casă cu casă.

Cu zâmbete meschine,

se vor ascunde şi-or poza,

o viaţă-obişnuită, în roz şi foarte bine.

Nu mai privii la mâna,

ce dulce ţi se-ntinde,

analizează-n spate, ce măr putred se vinde?

O, tu, întruchiparea pervertirii,

ce ai adus otravă-n vine...

aş vrea să mori,

în chinuri grele, cu lungi suspine.

Dar nu te-omor,

ar fi nimic, ar fi prea simplu pentru tine.

Ar însemna să nimicesc o naţiune,

şi să distrug tărâmuri, teritorii.

să mistui binele de lângă tine,

să-ngrop Pământul în ruine.

Ar fi năpastă, ar fi blestem, ar fi mânie.

De-aceea-ţi scriu, imprim cuvinte,

ce vor aduce moartea-n tine,

ce te vor roade

şi-apoi...

vei fi sfârşitu-n sine.

Nu ştiţi ce vreţi!

2011-02-14T12:14:00.001+02:00

În fiecare zi, viitorul e mai sumbru,

în fiecare zi, trecutul mai tare străluceşte.

Cu fiecare minut, urăsc mai mult,

cu fiecare secundă, iubesc mai puţin,

clipă de clipă, închid ochii şi suspin.

Mă-ndepărtez de soare,

caut umbră, tăcere şi răcoare.

Luminile m-au înnebunit,

culorile mi-au produs dezgust,

cuvintele m-au ucis.

Caut noaptea şi bezna străzilor pustii,

caut pereţi reci să-mi doneze căldură,

nu caut fiinţe, nu au ce-mi oferii.

Mi-e sete, dar nu mi-e foame.

Sunt singur, dar nu-s ostenit.

Ascuns după o mască,

în văzul lumii, stau rănit.

Copiii se joacă, părinţii râd,

bătrânii se-amuză..maşinile plâng.

Loviţi cu putere,

ajung la urgenţă, pe rând.

Nu mai există linişte,

căci am furat-o eu,

e toată, doar a mea.

Nu trageţi,

nu aruncaţi gloanţe-n mintea mea.

Aş împărţi-o, dar vă-nşelaţi,

nu ştiţi, nu vreţi aşa ceva,

s-a demodat, e doar o tinichea.

Nu fiţi naivi necunoscători,

lăsaţi-o aici,

să putrezească-n mintea mea.

Nouă...

2011-02-10T00:08:00.003+02:00

Nouă scrisori ţi-am trimis,

cu nouă poveşti,

şi nouă idile.

Nouă cuvinte în nouă pagini,

cu nouă litere,

în nouă zile.

Nouă persoane ce scriu,

în nouă nopţi,

de nouă ori, doar pentru tine.

De nouă ori sculptez,

un chip în nouă forme,

cu nouă linii, fine.

Din nouă ani,

şi nouă luni,

cu tine nouă secunde sunt minuni.

Din nouă cuvinte, poveşti,

sau alte nouă,

toate vorbesc, vorbesc doar nouă.

Vom ramane ce-am iubit.

2011-01-23T22:31:00.002+02:00

Ascult tăcut printre şoapte,

valurile şi inima cum bate.

Să înţeleg mirosul ce adie,

închis-am ochii,

lăsându-mi mintea vie.

Când te-am zărit, pe malul apei,

păşeai încet şi-atât de indecisă...

Era neclar şi neobişnuit de rar,

să văd în miez de noapte,

o umbr-a dragostei, un felinar.

Şi lângă tine am păşit,

proiectându-ne în atmosferă.

În Sirius şi-n sunetul balizei,

în farul august din Alexandria

sau poate nisipul cald din Brazilia.

Ne-am povestit vieţile,

şi-am scris amintiri.

Am râs şi-am fugit prin ploaie,

am plâns cu fiecare val,

şi-am înotat în marea de coral.

În peşti multicolori ne-am prefăcut,

şi-apoi ţestoase.

Vroiam s-oprim timpul în loc,

să-l sfidam, să-l dăm deoparte,

să înotam în calde ape.

Vrut-am să punem fericirea,

s-o aşezăm într-un castel,

într-unul mic,

şi-am reuşit să-l construim,

mai din nisip, mai din nimic.

Eram doar noi şi fericirea,

până un val ce s-a ivit...

în larg din nou ne-a izgonit.

Dar asta nu ne-a separat,

mai mult ne-a strâns şi mult ne-am mai iubit.

Ne-am fost soare şi lună,

căldură şi lumină,

atenţie, afecţiune,

plâns şi bucurie,

dragoste...prietenie.

Am fost totul şi nimic,

suntem iubire de nisip,

vom fi inele de granit.

Vom fi ce-am fost,

şi vom ramane ce-am iubit.

Învaţă-mă să te iubesc!

2011-01-14T16:19:00.002+02:00

Spune-mi cum să îndrept,
toate deciziile greşite,
toate cuvintele fără folos,
şi-acele drumuri fără rost?
Învaţă-mă s-aleg,
să tac şi să vorbesc...
Învaţă-mă cum să trăiesc,
ia-mă de mână,
Învaţă-mă să te iubesc!
Căci vreau să te citesc,
filă cu filă…
Principii de viaţă,
din tine să-mi făuresc.
Şi ştiu că nu ai timp,
eşti mult prea ocupată,
sau poate-i un altul deja,
dar crede-mă,
mi-e mintea de tine obsedată.
E unu noaptea, nu am somn,
e şase-n zori de zi...
aştept cu foc a te trezii.
Aştept să îţi vorbesc,
chiar şi-un minut sau două,
te mai aştept până la nouă.
Stau neclintit cu flori în mână,
te-aştept în prag,
te rog nu-mi spune că se-amână.
Te-aştept şi azi să îţi vorbesc,
te rog...
Învaţă-mă să te iubesc!

Nu pot să zbor, dar pot să te iubesc

2011-01-08T22:52:00.000+02:00

Nu pot da timpul înapoi,
dar pot azi să-ţi ofer un zâmbet.
Nu pot culege stele-n palmă,
dar pot să le aduc în suflet.
Nu pot să zbor,
dar pot să călătoresc.
Nu pot să-ţi ofer diamante,
dar pot să te iubesc.

Nu pot intona opere sofisticate,
dar pot să-ţi recit versuri fermecate.
Nu-ţi pot citi gândurile,
dar ştiu să le ascult.
Nu pot să fiu un Făt-Frumos,
dar ştiu să fiu galant, respectuos.
Nu pot să le întruchipez pe toate,
dar pot să te ador până la moarte.

Te duci fără să-mi dai de veste...

2011-01-04T21:56:00.000+02:00

De ce vrei să pleci?
De ce-mi ceri să-nchid ochii,
şi să deschid larg pumnul?
De ce-mi ceri să risipesc cenuşa,
şi firul amintirilor frumoase,
mirosul petalelor de trandafir?
De ce vrei aripile în zbor să le deschizi,
şi să-mbrăţişezi orizontu',
sărutând apusul de pe patru continente?
De ce...
de ce te-ndepărtezi?
De ce în urmă nu priveşti,
de ce mereu taci şi nu vorbeşti?
Rămâi aici, te rog şi te implor,
ca să nu pleci!
De ce îmi ceri să mă transform în piatră,
plină de praf, fără de viaţă,
fără un sens, plină de ceaţă?
Doar ştii prea bine că nu pot trăii,
nu pot mânca, nu pot fugi, nu pot zâmbi.
Nu aş fi eu, fără de tine,
nu ar fi soare, nu ar fi bine.
Puţine ştiu, dar multe-am înţeles,
căci tu m-ai învaţat, căci tu ai pus preţ.
M-ai învaţat să zbor şi să plutesc,
să mă cobor, să mă smeresc.
Mi-ai arătat ce-i important,
mi-ai dovedit că nu-orice piatră e un diamant.
Acum ştiu să pun valoare,
căci omul pe pământ trăieşte-o clipă,
iar mai apoi vine un ceas când moare.
Şi toate sunt din vina ta,
şi tot ce am, tu ai adus în viaţa mea.
Trăiesc prin tine, atât timp,
cât tu trăieşti în mine.
Şi-acum pleci fără să-ţi pese,
te duci fără să-mi dai de veste...
şi totu-i trist şi viaţa-i monotonă,
iar eu sunt mort, într-un cavou de-o tonă.

Glasul nopţii...

2011-01-03T22:40:00.000+02:00

Tace natura, ce-aş putea spune eu....
plâng pomii, suspin cu ei.
Tremură de frig un fir de iarbă,
mi-e dor de chipul ei.
E totul alb şi zgomot nu-i,
e rece, căci zâmbetu ei nu-i.
Cu mâna aspră mângâi neaua.
Cu ochii-nchişi, te-aduc la viaţă,
te strig pe nume, te alint,
îţi mângâi parul, dar...nu te simt.
Eşti holograma vieţii mele,
dar nu te vreau,
nu te-am visat aşa.
Nu te vreau, nici daca-i fi o stea,
nici daca-i fi un fluture, zambilă sau lalea.
Te vreau întruchipată-n pământean,
te vreau faptură vie,
plină de vise, speranţe, armonie.
O inimă cu-acelaşi ritm,
un pas cu-aceiaşi măsură,
o viaţă simplă, fără de ură.
Mai dau o foaie, mai trece-un an,
mai pierd o viaţă, se mai usucă un ocean,
şi tot nu te găsesc....
şi tot nu te găsesc.

Iubirea-i ca o sticlă

2011-01-01T21:17:00.000+02:00

Prinde-mă de mână,
vreau să mă trezesc.
Vorbeşte-mi încet şi blând,
căci vreau să te iubesc.
Vreau de mână, sub clar de lună, să păşim,

cu tine să vorbesc,

de piept să te lipeşti, şi să iubim.
O stea, un fir de iarbă, o adiere,
un glas, un zâmbet şi-o fină mângâiere.
Prinde-mă de mână,
un vers să îţi şoptesc.
Priveşte-mă în ochi,
zâmbeşte, te iubesc.
Nimic nu mai contează,
şi timpul n-are sens,

căci clipele-s atât de fermecate,
iar tu eşti prea frumoasă,

regină şi crăiasă,

prinţesă şi mireasă.
Renunţă la castele şi palate,
şi vino să trăim,
viaţa-n realitate.

Agonia şi extazul,
bucuria şi necazul.
Prinde-mă de mână,
alungă orice frică,

închide ochii şi iubeşte,
Iubirea-i ca o sticlă.

Noiembrie...

2010-11-23T16:22:00.000+02:00

Îmi sună cunoscut un glas...

e-acelaşi gust de-amărăciune.

E-aceeaşi viaţă gri şi monotonă,

şi-aceeaşi prăpastie,

fără fund şi fără margini.

Nimic nu-i nou,

nimic nu-i diferit.

Sau poate-s eu de vină,

sau inima mi-a obosit.

Plouă cu lacrimi, plouă cu nori,

plouă cu inimi frânte şi vise distruse.

Ochi trufaşi, priviri murdare,

gânduri nebune şi vorbe uşor spuse.

Oameni ce-aleargă în cercuri,

şi caută să strângă-n pumn,

un fir de praf, o rază de soare.

Aceeaşi zi şi-aceleaşi maşini,

aceleaşi arome, acelaşi noroi,

mereu aceleaşi grădini.

Ciudat sau poate întâmplare,

dar dureros şi chiar grotesc,

să-l vezi cu acu-n vene,

şi-o dorinţă arzătoare,

să intre-n lumea lui,

unde-i doar el, unde nimic nu doare.

Să-l vezi închis,

zidit şi el părcă-n pereţi,

ţinând în mână un afiş,

cu un dragon ce-nghite-un om, deja ucis.

Aceeaşi nemulţumire şi-aceeaşi bătrâni,

răpuşi de lumea rea, zdrobiţi în palma ta.

Aceeaşi nedreptate,

căci ea depinde nu de adevăr,

ci tonul vocii să se audă cât mai de departe.

E trist mesajul şi, poate fără rost,

dar uită-te în jur şi spune-mi:

Iţi place sau e dureros?

Te caut iar printre poteci...

2010-06-10T17:57:00.000+03:00

Te caut iar printre poteci,
să-ţi dau iubirea mea pe veci.
Te caut iar la margine de lac,
blând să-mi vorbeşti iar eu să tac.

Te caut azi dar nu te văd,
iar viaţa-i moarte şi prăpăd.
Te caut azi...oare-ai plecat?
răspunde glasului îndurerat.

Visez la tine zi de zi,
-tu-mi eşti puterea de-a trăii-
Visez mereu doar chipul tău,
întoarce-te căci sunt al tau.

Mi-e inima străpunsă de săgeţi,
de ce nu vrei să mi te-arăţi?
Mi-s ochii-n lacrimi, un ocean,
căci te iubesc dar nu te am.

De ce-ai plecat, de ce-ai plecat?
te-aştept şi-acum şi mâine…ne-ncetat.
Vino ‘napoi, nu mă lăsa,
şi-adu cu tine viaţa mea.

Viaţa adevărată

2010-06-08T10:07:00.000+03:00

Viaţa e ca o vioară,

acordurile ei te minunează,

dar muzica din ea te-omoară.

Viaţa-i azi,

dar mâine, e-un 'posibil ..oare'?

Viaţa-i abur trecător,

viaţa-i val, tunet şi nor.

Viaţa-i dragoste în doi,

şi dragostea, aduce viaţă-n noi.

Viaţa-i când trăieşti pentru etern,

eternu-ţi dă scăpare sau te condamnă în infern.

Viaţa-i fluture de-o zi,

viaţa-i şansa, s-alegi unde vei fi.

Alege-adevărata viaţă...

alege azi, să mai apuci o dimineaţă!

Aş vrea...

2010-05-23T19:35:00.001+03:00

Ce poţi să faci...

când a vorbi îţi este interzis?

Ce poţi să spui...

când nu ai voie să exprimi cuvinte?

Şi cum poţi să arăţi...

tot focul inimii ce-l ai?

...sunt păsări negre ce-ntunecă azi mintea mea.

Aş vrea să fac, să spun şi să arăt,

dar nu am cum şi chiar nu pot.

Căci gura mi-e cusută,

şi inima-i captivă, sub gratii de oţel.

Sunt ca şi mort de zile-ntregi.

Paianjenii îmi ţes un pat,

pe veci să dorm în el.

Aş vrea să spun, să fac şi să arăt.

ce sunt, ce simt şi viaţa cum o văd.

Mai stai un ceas!

2010-05-10T22:27:00.002+03:00

Alerg spre tine, mă lupt din răsputeri,

încerc s-ajung...un strop de viaţă să-mi oferi.

Mă zbat în lanţuri şi mă rănesc,

de-ai ştii ce mult s-ajung la tin' doresc.

Să uit de tot şi rănile să-mi legi,

să fie soare şi lângă mine, pas cu pas să mergi.

Aş fi atât de fericit, atât de bucuros,

căci doar cu tine viaţa prinde rost.

Şi chiar de-ar fi să mă înşel,

se merită să lupt căci nu e vorba de-un oţel.

Ci de-o fiinţă plăpândă, delicată,

cu sentimente, vise...lipsită de prejudecată.

Se merită să lupt, până la ultima suflare,

se merită să risc căci doar aşa găsi-voi alinare.

Mai stai un ceas, aşteaptă-mă la fel,

mă voi lupta, venind cu-al biruinţei dârz drapel.

Ce vreau, ce simt şi ce nu am..

2010-04-29T18:40:00.001+03:00

Mă-ntreabă inima ce vreau...

apoi ce simt şi ce nu am?

E-atât de simplu şi totodată aşa de greu...

te vreau, te simt dar nu te am.

Te am acum dar nu pe viitor,

deci nu am nici un viitor,

şi altceva nu vreau, nu simt, căci n-am nimic.

De nu eşti tu, cum aş putea să simt?

Sau ce-aş putea să cer...

când inima nu vrea nimic?

Şi-ncet mă sting, apun tăcut în noapte,

căci nu te am, eşti prea departe.

Vorbeşte-mi iar...

2010-04-16T22:01:00.001+03:00

Sunt ca un râu secat,

uscat fără a ta iubire.

Aş vrea un strop,

din râul dragostei...

ce viaţa-mi reînvie.

Un fir de verde,

şi-un galben soare-n păr,

dar mai presus de toate,

un roşu-aprins,

o pată de culoare.

Doresc s-aud un glas,

şi-o voce-a fericirii.

Vorbeşte-mi iar,

doresc s-aud cuvintele iubirii.

Ce fericiţi eram odată!

2010-04-09T13:39:00.002+03:00

M-am dus să-ngrop a mele gânduri,

în solul brun fără de viaţă.

Să povestim de cum era odată,

când soarele mereu ne încălzea,

apoi ne răcoream în ploaia caldă de argint.

Ce fericiţi eram odată...

eu un copil şi tu o floare-nmiresmată.

Trăiam sub cerul liber, lipsiţi de-a zilei griji.

Zburdam prin lunci şi prin livezi,

adulmecând polen din trandafirii cei aprinşi.

Ce fericiţi eram odată.

Aveam doar soarele deasupra noastră

şi solul brun ce ne-ncălzea picioarele înguste.

Fugeam desculţi prin iarba verde mătăsoasă,

cu-acelaş glas ce se-auzea când noi mergeam spre casă.

Ce fericiţi eram odată,

eu un baiat şi tu o fată.

Dorinţă

2010-03-21T21:57:00.002+02:00

Mă simt gol,

mă simt neputincios,

mă simt departe şi parcă fără rost.

Aş vrea să-nchid ochii şi să devin ceea ce îmi doresc.

Să fiu acolo...acolo unde vreau,

acolo unde simt, unde visez şi unde-aş vrea ca să trăiesc.

Să simt căldura vântului, plutind deasupra mea,

s-ascult la nesfarşit cum valurile îmi vorbesc...

şi să privesc mereu la ceru-albastru' de cristal.

Apoi, încet, o ploaie caldă să mă stingă,

cu stropi fierbinţi desprinşi din norii blânzi,

încet pe faţa mea să se prelingă.

O muzică tăcută şi plină de-armonie,

fără cuvinte omeneşti, fără un glas de om,

ci doar acorduri îngereşti.

Picioarele să-mi fie mângâiate de nisip,

prelung şi lin să m-odihnească.

Cu vârful degetelor,

încet eu marea să ating,

s-o simt aşa cum este ea,

şi blândă şi necruţătoare,

dar mereu acolo pentru mine,

să-nghită orice frământare,

şi-apoi să îmi ofere pace,

purtat pe aripi îngereşti,

o viaţă plină, fără de îngrijorare.

Aş vrea mereu ca apa împinsă spre uscat,

să-mi şteargă urmele de pe nisip,

nu să rămân-o pată neagră pe albul pur imaculat.

Mi-e frică să-mi mai deschid ochii,

şi frică mi-e să mai clipesc,

căci nu mai vreau să mă întorc aici,

printre noroi şi printre voci ce strigă ne-ncetat să mă trezesc.

Albumul meu şi-al tău!

2010-03-08T09:18:00.001+02:00

Privesc în urmă, privesc spre amintiri.

Deschid albumul meu şi-al tău,

albumul clipelor iubirii noastre.

Coperta-i însemnată cu litere de aur,

apoi o foaie albă c-un titlu atât de sugestiv:

Un el şi-o ea, o floare în ruine.

Pe prima pagină răsar a noastre chipuri,

timide sau poate chiar indiferente,

deşi nu cred,

nu cred c-a fost indiferenţă între noi.

A doua ne-mpinge spre cunoaştere,

atât de mult doream să ne cunoaştem,

să punem cap la cap bucăţi comune dintr-un puzzle.

Astfel ajuns-am să scriem şi ce-a de-a treia,

deja era mult soare, deşi vedeam doar nori,

deja era mult zâmbet şi peste tot doar flori.

Eram deja în tine, la fel şi tu în mine.

Erai în inima şi mintea mea,

eram iubirea şi toata viaţa ta.

Şi uite-aşa am scris cu fir de aur,

frumoase clipe şi dulci şi multe amintiri.

O foaie, zece şi-alte-o mie,

cu aceeaşi dragoste ce-a fost, ce este şi are să mai fie.

Rămăşiţe..

2010-02-25T22:12:00.001+02:00

Strig -

Bucăţi de foc,

din mine se desprind.

Râd -

Aripi de vultur,

din mine se deschid.

Clipesc-

Lumina neagră,

în jur răsare.

Fug -

Roboţi de-oţel,

poartă sufletul meu.

Război, sunete şi strigăte,

se nasc din nisip.

Case părăsite,

ce-s îngropate în nimic.

Săgeţi întunecă orizontu’.

Paşi de soldaţi..

sunet de armură..

îngrozesc ochii,

prevestesc doar ură.

Cenuşă, praf, zgomot,

se-aşterne peste naţiune.

Soarele-i dispărut,

lumina-i parte din trecut.

Noaptea-i mereu trează,

întunericul e ochiul ce veghează.

Nimic nu a rămas,

pământul e uscat şi ars.

Verdele a dispărut,

albastru a putrezit,

visele-au mucegăit,

iar speranţa, precum un fum..

..s-a risipit.

Vioară şi Cărbune

2010-02-18T11:06:00.001+02:00

Ascunsă-n mine e-o vioară,

armă a distrugerii.

Ţâşnesc din ea,

gloanţe şi durere,

sunete şi praf de puşcă,

cuţite..armonii tăioase.

Şi tu asculţi, neştiind,

dar eu cânt suferind.

Pe amandoi ea ne desparte,

pe mine în special,

mă-mpinge către moarte.

Cărbune ars e-n piept,

bucată tare de nimic,

ce-ocupă locul inimii.

Pompează negru sânge,

oxigenează tristeţea,

prin-n vene curge.

Aprinde focul inimii,

doar pentru a-l stinge,

Alină doar pentru a rănii,

spre vale mă împinge.

Oricine, oricând,

oriunde murim...

spre ceaţă păşim.

Cu vioara-n mână,

şi-un cărbune stins...

aşa ne despărţim?

La capăt de tunel,

ascult ecoul,

răspunsu' e la el.

Pian fara clape

2010-02-12T13:22:00.002+02:00

O lumânare pâlpâie în noapte,

un ticăit de ceas,

renaşte gânduri...învie şoapte.

O umbră pe foaie, o umbră în viaţă

pe care nu poţi s-o atingi,

nu poţi în palme să o strângi...

aşa e dragostea noastră.

Un viitor gri, un soare căldicel,

o ploaie rece, un cer înorat...

eu fără ea, tu fără el.

Lacrimi ce curg mereu în noapte,

o pasăre pustie,

sau un pian, dar fără clape.

O sabie ce taie fără milă,

nu ţine cont de sentimente,

de inimă, de dragoste sau complimente.

O forţă ce zdrobeşte, ce sfărâmă,

nu dragoste şi flori ci ploaie şi furtună.

Nu-mi este dat decât, să mai visez,

cu ochii-nchişi iubirea s-o găsesc.

De e aşa, mai bine orb să fiu,

voi fi preafericit, voi fi om viu.

Un vis, un gând şi o speranţă

2010-01-31T22:21:00.002+02:00

Mă simt singur prin mulţimea covârşitoare,

căci nimeni nu-i ca min’,
în gând şi în visare.
Nu-i nimeni pe drumul meu,

pe-a mea cărare.
Oare fug eu prea tare?

oare sunt nevăzător,

la cei din jur..

..alerg cu nepăsare?

Ce va urma...
soare sau nori?
O lacrimă sau zâmbet..?
..mă-ntreabă al meu cuget.

Prin arşiţa dogorâtoare,
păşesc încet, păşesc agale.
Purtând în spate sac de întrebări,
şi însetat de adevăr,

o, cât de rău mă ard a mele frământări.
Aş vrea un strop pe faţa mea,

încet să se prelingă.
Un picur de apă,
focul inimii să stingă.

O ramură de fericire,
în cioc de porumbel.

O pată de culoare,

să am pe-al meu penel.

Şi să pictez la nesfârşit,

tabloul meu nemărginit.

Un vis, un gând şi o speranţă,

e ceea ce mă face fericit.

Aleg să zâmbesc

2010-01-18T12:10:00.005+02:00

Viaţa mea azi e ruină,
dar mâine poate fi un rai,
depinde de mine.
Azi poate dau 'napoi şi nu mai lupt,
dar mâine stau pe baricadă,
cu sabia scoasă, gata să fac dreptate.
Şi poate azi e noapte şi e gri,
dar mâine va fi soare.

Fi-va soare mâine,
de vrei să lupţi,
de vrei să spui DA.
Spun DA astăzi,
ca mâine să fie cer senin,
şi spun NU la ce e rău,
caci nu mai vreau amar si chin.

Aleg să zâmbesc, aleg fericirea,
deşi trebuie să lupt pentru ea,
să fac sacrificii,
să trăiesc simplu,
să nu privesc înapoi,
se merită şi am s-o fac.

Ajută-mă şi nu mă judeca,
ia-mi mâna într-a ta.
Încurajează-mă, nu te indigna.
Am nevoie de ajutorul tău,
nu trece nepăsător pe lângă viaţa mea.

Salvat!

2009-11-26T23:15:00.000+02:00

Plutesc în derivă pe barca vieţii.
Ajung la ţărm, într-un final.
m-apuc să ancorez,
în vise, iluzii sau în resentimente.
Dar zăbovesc puţin, aud un zgomot,
un glas ciudat, un ţipăt ascuţit.
E înfiorător, strident, asurzitor.
Înot spre acol', abandonându-mi viaţa.
Sunt înecat pe jumătate,
Plămânii-s plini cu apă,
o apă mult prea rece a societaţii.
Iar ochii mă ustură de sarea răutăţii.
Mă lupt cu valuri,
Cu reguli absurde, captivitatea.
Aud acelaşi glas, ce strigă disperat:
Ajutor, salvează-mă, nu mă lăsa să mor!
M-ambiţionez, înot cu râvnă către mal,
să îl ajut, să văd ce se întâmplă.
Ajung la ţărm, extenuat,
îmi vărs plămânii,
o stare de covalescenţă.
Apoi îl văd, un chip atât de cunoscut...
Cine eşti? Ce s-a întâmplat? E vreo urgenţă?
Se-apropie încet, cu zâmbetul pe faţă,
şi îmi rosteşte:
Sunt eu, acel ce-n tin' trăieşte!
Adevărata-ţi personalitate, cel ce visa,
visa la ţărm, la libertate.
Iată-mă, căci te-am salvat,
eşti liber,
trăieşte viaţa spre care-ai fost chemat!

Oferă-mi o speranţă

2009-11-19T22:59:00.001+02:00

Şi scriu, dar nu mai vreau să scriu,
căci nu mai am cuvinte,
s-au aşternut demult…au dispărut.
Şi mă gândesc la ieri, la azi, la ziua de mâine,
dar sunt confuz, nu realizez.
La fel ca frunzele se duc aceste gânduri,
dar, reapar, şopteşte primăvara,
cu scopul de-a mă pustii din nou.
Nu ştiu să scriu, nu ştiu ce să gândesc,
pe cin’ să mai dau vina, în cine să mă-ncred..
în soarele ce mă-ncălzeste? În lună, în stele?
La cine să privesc?
Spre cine să mai strig?

Mi-e dor de-un curcubeu şi de mirosul primăverii,
mi-e dor de malul mării, îmi este dor..
un aprig dor de zâmbet..de inocenţă.
Mi-e frig, e sufletul pustiu,
Mi-e foame, mi-e sete, oferă-mi o speranţă,
un vis, o şansă spre lumină.
Adorm, deşi sunt treaz.
Zâmbesc, deşi n-am vise.
Sunt singur, chiar de se-aud în juru-mi paşi.
E noapte, e zgomot sufletesc.
Închei aici, căci, aţipesc.

Un ultim Sacrificiu

2009-10-30T10:16:00.006+02:00

Ce glas ciudat şi fâşnet de cuvinte,
ajung să-mi gâdile urechea.
Răcoarea dimineţii,
cu umbră de iubire şi glas de bucurie,
mi-alină inima şi sufletul în ceasul trist.
O frunză se desprinde iar alta-n loc răsare,
când soarele blajin alungă norii-n depărtare.
Iar eu cu ochii înfriguraţi şi trupul amorţit,
ascult răcoarea dimineţii.
Ce-mi spune blând că totul va fi bine,
că va fi soare, când tu vei fi cu mine.
Mă-ncred în ceea ce nu văd,
şi-ascult ceea ce nu aud.
Îţi simt prezenţa cu al dragostei fior,
iar inima-mi încet se-nalţă,
spre cerurile vaste,spre nemurire.
Se duce-n albe zări, iar eu rămân fără de ea.
Oare mai pot trăii când ea m-a părăsit?
Oare se bucură acolo unde e?
Încerc să aflu, să îmi răspund,
când brusc, pe bolta înstelată,
inima mea, de dragoste e înconjurată.
Atunci cu un răsuflu uşurat,
mă sting şi mă îndrept spre cerul minunat.

Cea care ai fost o voi uita

2009-10-17T22:18:00.004+03:00

Şi scriu aceste rânduri cu gându' doar la tine,
îţi scriu din inimă,ceea ce simt.
Cu pasiune îţi spun că mă gândesc numai la tine,
la cea care mi-ai fost o sursă de viaţă,
şi insipiraţie, îţi scriu să nu mă uiţi.
Încet cad lacrimi pe foaie,
iar scrisul mi-e atât de tremurat,
căci,tu,iubirea mea ai alungat.
O unde eşti, arată-ţi chipul cu zâmbetul tău cald,
mi-e atât de dor - un orizont îndepărtat.
Oceanele mă duc în depărtare,
plutesc,adorm şi-n larg eu mă trezesc.
Dar gândul meu e doar la tine,
în tine e speranţa mea,
nu-ntoarce spatele,nu mă lăsa,
nu spune "adio, te voi uita".
Am vrut să-ţi fiu alături,
să te ridic când deznădăjduieşti,
să-ţi spun cuvinte de îmbărbătare,
să râdem amândoi,să fim o lună şi un soare.

Zorii te-aduc pe tin' în gândul meu,
iar ziua, apune cu chipul tău pe cer.
Cad stele,lacrimi, pe pământ,
cad vise şi speranţe.
Se frânge biata-mi inimă,
căci tu la min nu te gândeşti.
Ai dat uitării tot ce-a fost,
şi nu mai simţi nimic,
nimic pentru acel ce lângă tine a fost.
Ce să mai cred...
când dulci cuvinte îmi rosteai,
şi zâmbete atât de fine..
oare, tu mie îmi zâmbeai?
E tot mai tristă inima,
Şi-ndurerată de nespus,
căci i-ai luat ce avea mai preţios.
Nu plânge inimă,nu te-ntrista,
chiar de e greu,amar,durere,
rămâi cu mine,nu te-ndepărta.
Căci într-o zi,din zări albastre,
o altă dragoste,durerea noastră va alina.
Rămâi cu min' nu mă lăsa.

O dragoste şi un vis frânt

2009-09-16T21:12:00.003+03:00

Era o zi cu soare, o zi de mai,
o dimineaţă călduroasă, gândeai că e în rai.
Livada verde,grădina înflorită,
şi fluturi,păsări chiar şi furnica mărunţică.
O armonie îmbălsămată cu zbor de rândunică,
şi glas duios de ciocârlie.
Era perfect, era doar bucurie.

În pragul casei, cu ochi căprui,
blândul fecior, privea la mândra lui.
Un aer trist şi-o veste grea,aduse el,în urma sa,
căci chipul fetei pe loc se înnegrii.
Iar zâmbetul ce altă dată o însoţea,
îndată dispăruse,căci el, el va pleca.

În faţa lor,prin iarba deasă, un cuplu tânăr de arici,
erau voioşi şi până peste cap de fericiţi.
Deasupra lor cu cântece de mare gingăşie ,
familia unor rândunici, serbau azi zece ani de căsnicie.
-Numai cei doi aveau de suferit.-
Cu inimi zdrobite şi ochi înlăcrimaţi,
cei doi se despărţiră, atât de indignaţi.
Apoi, un strigăt violent se auzii :
-De ce,de ce-ai ales să pleci?Ce ţi-a lipsit?
Şi câte lacrimi nu am vărsat, sau câte nopţi nu am dormit,
oare a fost doar în zadar?
Te rog, hai spune că nu e-adevărat!
Că e doar un coşmar şi tu, tu n-ai plecat.
Dar,văd că visul tău e mult m-ai important,
căci m-ai lăsat şi, ai plecat..

E linişte, natura plânge, afară-i pe-nserat.

Trisţea,în inimile celor doi, s-a aşternut.
Dragostea ei, îndată a apus, s-a stins.
Iar el, din tot ce acasă şi-a propus,
a eşuat, căci inima şi gândul său,
era la ea, la cea pe care o iubea.

Scrisoare..

2009-09-12T20:46:00.003+03:00

Pe unde merg sau , când visez,
în preajma mea, un chip zăresc.
Apoi, 'naintea ochilor, încep să se perinde,
imagini,sunete şi amintiri.
Deşi doresc uitarii să le dau,
nu reuşesc, nu am scăpare.
Sunt victima surâsului blajin,
întemnitat de-atâtea zile.

De ce-mi provoci asemenea durere,
şi răni adânci fară de leac?
Căci ştii prea bine..
că sunt departe şi că zac.
Aş vrea să pot să strig în miez de noapte,
şi tu să mă auzi, să-mi fii aproape.
Dar iată-mă atât de slab, neputincios,
o mână de ţărână, purtată-n vânt, fără folos.

Deşi îmi eşti cea mai strălucitoare stea pe cer,
distanţa până la tine, e ca un zid de fier.
Aş vrea de multe ori cuvinte dulci să îţi rostesc,
dar până ajung pe cer la tine, se pierd, se risipesc.
Nu pot să fac nimic de-aici jos,de pe pământ,
ci doar s-aştept,s-aştept şi să privesc.
Adorm încet, cu gându doar la tine,
spunându-mi: ' las că, mâine, mâine vine! '

Toamnă!

2009-09-05T20:46:00.008+03:00

Sunt solitarul zilelor de toamnă.
Rugina frunzelor căzute,
Şi sunet amorţit de iarnă.

Vântul tăcut, ce-mbătrânit străbate,
pădurea amorţită,
prelung, în miez de noapte.

Fâşnesc mii de cuvinte,
sub paşii mei stridenţi,
ce duc în depărtări ecouri amorţite.

Când deodată...
din mersul ei grăbit,
în dreptul meu se-opreşte,
o rază de soare,
ce inima îmi încălzeşte.

Exist deşi nu vezi...

2009-08-22T20:51:00.008+03:00

Sunt ceea ce nu sunt,
ajuns-am să nu mai exist.
Căci eu exist dar nu mă regăsesc.
stau uneori şi mă gândesc,
apoi,privesc la mine,
dar nu l-acel ce-ţi scrie acum,
ci într-acel ce-l vezi pe drum.

Şi mă întreb de ce nu pot să intervin..
de ce-s fantomă în propria-mi viaţă?
Care a fost acel moment,
acel ce m-a îndepărtat?
Îndepărtat de mine..acel ce are viaţă.

Exist dar nu sunt eu,
acel ce zilnic, un drum întunecat trasează.
Sunt umbra neagră din trotuar,
ecoul amorţit şi tristul amărât fugar.

Încerc să-ţi spun,să-ţi relatez,
dar e în zadar,
căci tu exişti, dar eu sunt umbră pe trotuar.

Şi de-ai să vezi o tristă umbră în noapte,
să nu te-ndepărtezi,căci eu exist,dar tu nu vezi.

În Vale!

2009-08-07T22:51:00.004+03:00

Mai sunt eu, acel ce nu sunt azi?
Am adormit sau sunt eu treaz?
De ce-i mereu o dulce,tristă melodie,
sau versul meu o acră simfonie?
M-am săturat să folosesc,
simbolul nepătruns al întrebării...
cu mine, singur, să vorbesc!

E mult prea mult, amestec de culori,
şi zgomot sumbru,strident,grotesc.
Opreşte-te acum,opreşte-te, dispari pe veci.
Zadarnic strig din vale.
Degeaba încerc să-mi spun că, va fi bine,
căci neputinţa taie tot în cale.

Ce am ajuns şi unde sunt?
Sunt conştient ce fac şi cum trăiesc?

Abandonat!

2009-08-03T21:28:00.005+03:00

Bezmetic prin pustiu acum eu rătăcesc,
căci totul mi-e ostil.
Natura mă refuză iar soarele mă ocoleşte.
E numai umbră şi deşert,
iar spinii-s peste tot,
amarnic mă-ncolţesc.
Şi frigul se-nteţeşte,
Căci cavalerul negru al nopţii,
urlând în zare, se zăreşte.
Iar ,focul amintirilor de vis,
e prea firav să mă-ncălzească.
Se stinge brusc, refuză să mă-ocrotească.
Rămân în frig pierdut şi întristat,
uitat de toţi,abandonat.

Zâmbet de mai

2009-07-17T12:08:00.000+03:00

Zâmbesc,zâmbeşti şi ne zâmbim,
E zi de mai - cu soare
Păsări cântând,copacii înflorind.
O zi cu soare,amurg de mai,
Când te-am zărit în parc,
Pe-o bancă meditai.
Şi eu zâmbeam - tu nu vedeai.
A doua zi, o zi de mai,
pe-aceaşi bancă,doar tu erai.
Şi mi-ai zâmbit,dar nu înţelegeam.
A treia zi , apus de mai,
din nou ne-am întâlnit
Şi ne zâmbeam ,căci era mai.

Odă a tristeţii

2009-07-13T22:10:00.005+03:00

Şi mă întreb acum oare de ce?
De ce-i distanţa dintre noi atât de mare?
Şi cum să fie bucurie acolo unde nu e alinare...
..acolo unde nu e timp de-mpărtăşit,
Ci doar mereu o umbră de granit!
De ce speranţă acum să mă mai ţin?
Prin care stea să-ncerc să-ţi mai vorbesc?
Mi-e totul imposibil şi totul e un chin...
...un chin grotesc.
De ce-n monotonie...
din nou ajung un gri tablou ca să pictez?
Dar fără rost şi către nimeni,
Deşarte întrebari eu adresez.
-Căci tu nu mă auzi...
..tu nu eşti lângă mine-
Erai atâta de aproape,
-dar ai plecat,te-ai stins-
ca un chibrit în noapte.
-E aerul atât de greu de suportat...
...oceanul infinit fără puţin uscat-
E tristă atmosfera,e dureros de greu.
Stejarul ruginit,florile-amorţite,bătrâna lumânare,
Cu toate-mi zugrăvesc o atmosfera apăsătoare.
Şi-ncep ca să privesc pe geam...
...şi tot mă uit şi neîncetat privesc,
Dar în final ajung să obosesc.
Şi-ncep să plâng căci ochii mei...
...pe tin nu te zăresc!

Veşnică, cărare

2009-07-09T15:57:00.006+03:00

La fel ca drumul
e prietenia noastră.
Ca două benzi
de-o linie marcată.
Şi două sensuri
fară sfarşit vreodată.
E drumul ce veşnic
merge paralel.
Chiar de sunt gropi,
de-i deal ori vale,
Chiar de e vant,
polei sau poate soare,
Prietenia noastră,
i-o veşnică, cărare.

Liceu

2009-06-11T21:02:00.001+03:00

Privind înnapoi la drumul şerpuit,
Peste coline, prin văi, sau orizontul infinit,
Nu pot decât un lucru să afirm..
..S-a meritat…
S-a meritat, prieteni ca să-mi fac.
S-a meritat tot stresul cumulat.
Chiar dacă-n zori trebuia să ma trezesc,
Sau ploaia, vântul, gerul, pe drum să le zăresc..
………..S-a meritat!
Deşi au fost şi clipe tensionate,
Un zâmbet le-a gonit pe toate.
Şi de-ar mai fi vreo 4 ani aşa,
Aş spune iar…S-ar merita!
Căci clipele frumoase şi amintirile de vis,
Te fac să te gândeşti că eşti în paradis.
O, scump liceu al tinereţii mele,
Eşti lacrimă de fericire pe obraz.
Te rog rămâi mereu în inimile noastre,
Şi nu te du, şi nu ne părasi,
Ci ţine-ne legaţi….
….pînă în cer cu toţi ne-om întalni.

Sfarşit

2009-05-27T20:13:00.003+03:00

Murdară'i haina ce o port,
Şi mult prea prăfuită.
Incalţămintea zdrenţuită
Iar ochii obosiţi.

Cu mainile ranite,
Şi sufletul zdrobit,
Hoinar eu am ajuns
Flămand şi istovit.
Durerea inimii apasă
Puterea trupului mă lasă.

Şi cad străpuns
Cu faţa la pămant,
Inconştient...
...ca într-un mormant.

Aştept ca să revii!

2009-05-18T22:41:00.004+03:00

E noapte acum şi bezna-i tot mai deasă,

Iar în oraşul gri,şireata linişte se lasă.

Tresar un pic şi ma gîndesc,

Şi tot privesc şi iar gîndesc.

Iar ca răspuns, o stea zăresc.

Îmi fuge gandu’ apoi la tine,

Priveşti şi tu aceeaşi stea ca mine?

Distanţa grea sau miile de kilometri..

…ce ne despart…

Prin astă’ stea, îmi par doar centrimetri.

Şi tu-mi vorbesti şi ea îmi spune,

Apoi zîmbesti şi ea îmi zice.

Tu parcă langă mine eşti,

E ca un basm, e ca-n poveşti.

Chiar dacă zorii reci a dimineţii,

Te-au alungat, regină a blandeţii,

Eu ştiu că pe-nserat,din nou te voi vedea,

Din nou te-oi auzi şi-n preajma ta voi sta.

Şi tot aştept ‘napoi ca să revină

Să’mi spună de te-a zărit pe tine..undeva

Şi prin povestea ei plină de farmec

Să mi te-aducă inapoi ,speranţa mea.

O lume perfectă

2009-05-11T18:28:00.003+03:00

Aş vrea să reunesc o lume-ntreagă,

Prin dragoste să-i leg pe toţi laolaltă.

Şi să luptăm,dar nu-ntre noi,

Ci pentru acei ce zac in foame şi noroi.

Sa răsărim ca soarele pe cer..deodată,

Şi încălzind,să împăcăm planeta toată.

Aş vrea să renunţăm la arme şi ura dintre noi,

Să nu existe tancuri,armate şi război.

Copiii să se joace cu toţii laolaltă,

Şi bucuria lor,lumină să ne fie.

Iar crima,pe veci ca să dispară,

Chiar cearta dintre oameni nicicînd să mai răsară.

Să fie bucurie şi pace,armonie,

Făr’ de palate sau lux ori bogaţie.

Uitînd de rasă,de varstă sau culoare,

Să ne privim şi să rostim…îmi eşti valoare!

Căci lumea-i plină de amar,de plîns si de durere,

De crime,furt şi de mizerii.

Cam asta-i tot ce vreau şi îmi doresc,

O lume-ntreagă să unesc.

Departe de oras!

2009-05-06T14:22:00.000+03:00

De unde să încep?
Să îti descriu,ce vad,ce simt,ce e aici,
Dincolo de ziduri,departe de oraş.
Eu,soarele şi micii mei amici.
Printre atatea simfonii,
Şi sute de mişcări,acrobaţii,
De păsări mari,pînă şi furnici,
Chiar soarele şi luna cu toţi îmi sunt amici.
Iarba verde,copacul înflorit,,
Şi micul carabuş,ce pare obosit.
Totul e plin de viaţă,
Şi tot e-n armonie.
Iar păsarile-mi spun în ciripitul lor,
Că printre ele, eu mi-s un dirijor.
Iar soarele imi spune că pleacă de pe cer,
Şi-mi lasă cheia nopţii,luna,cu al ei mister.
Cu toţii se retrag,se duc in lumea lor,
Dar mîine din nou ne-om întîlni,
Şi vom cînta şi-om povesti,
Pan’ noaptea străjer ne-o fi.

E ZÎMBETUL TĂU?

2009-04-27T15:39:00.001+03:00

Prin miile de feţe ce astăzi le-am zărit,
Doar una dintre ele, m-a fermecat si m-a uimit.
Era un chip cum n-am mai întalnit demult,
sau poate niciodată.
O faţă blîndă şi-un zîmbet de cristal,
Cu bunătate,linişte si calm.
Cînd a zîmbit, Pămîntul, deodată s-a oprit.
Cand a surîs, ura si norii a distrus.
Atît de inocent şi de suav,
Şi plin de viaţă, fericire,
Incît nu te mai săturai,ci doar visai in amortire.
Te fermeca privirea ca un basm,
Şi te ţinea captiv,cu porţi de aur ferecate,
Cu lanţuri grele, catuşe întortochiate.
Dar nu-mi doream să evadez de-acolo,
Nici vorbă să renunţ asa uşor.
Şi cînd să mai privesc incă odată,
A dispărut, se duse ca un nor.

In umbră!

2009-04-24T14:03:00.004+03:00

Trăiesc ce nu simt,aud ce nu văd

Iubesc ce-i ascuns,si-ascult ca sa văd.

In umbre ma sprijin,

Şi-n şoapte-mi fac drumul.

Dar unde mă-ndrept?Şi care mi-e scopul?

Nimic nu se-aude...zadarnic e totul.

Ţintesc mai departe ..in bezna amară,

Să simt şi să bîjbîi, căldura de vară.

Dar totu-i pustiu si totu-i închis

Şi-ncep ca să plîng, căci nu-i doar un vis.

Pe-o bancă m-asez,să pot să gîndesc

Să pot ca să-ncerc din umbra să ies.

De ce lîngă bancă e soare,lumină?

Pe cînd lîngă mine e umbră si tină?

Eu fug înnapoi şi-mi caut iar calea,

Să-ncerc să refac inc-odată umblarea.

Captiv!

2009-04-24T13:53:00.003+03:00

Mi-e totul confuz,mi-e totul hilar,

Mi-e totul urat si totu-i murdar.

Umbresc in mine soapte straine..

Graiesc cuvinte ce nu-s pentru mine.

Impulsuri ciudate ma prind deodata,

M-apasa ma-mping si ma lasa dindata.

Si totu-i inchis si bezna se lasa..

Si bajbai prin noapte ..lumina sa iasa.

Raspuns nu gasesc si chiar nici o cale

Pierdut eu merg ,incet si agale.

Dar cum as putea sa stau in picioare,

Cand noaptea-i adanca si bezna-i in floare.

Raman captiv si astept ajutor,

Astept ca sa vina,caci altfel eu mor.

Glasul!

2009-04-24T12:32:00.002+03:00

Zambesc la glasul vocii tale,
E rupt din cer sau e din soare?
Sa-l pretuiesc mai mult as vrea
Sa nu se stinga ca o stea.
Sa fie al meu , sa-l pot pastra
Sa-l pot avea pe veci asa.
Se risipeste prea usor...
Se duce totul parca-n zbor,
Si-ncerc sa-l prind ca sa-l cobor,
Il trag,il prind si...il omor.
Dar vai,l-am strans cu mult prea tare,
Si-acum e mort si el dispare.
O glas duios si bland,fara asemanare,
Vino innapoi, imi cer iertare
Caci fara tine totul astazi...moare.

Totul Dispare!

2009-04-24T12:24:00.002+03:00

Ma uit in jur si vad doar ziduri,
Privesc pe geam si parca-s si mai multe,
Cobor in mine sa pot ca sa visez,
.....si acolo-s alte ziduri
Incep sa fug spre usa ca sa ies
Dar cand sa o deschid de-un zid eu ma izbesc.
Si cad nauc si-ncep sa ma gandesc,
Cum sa tot fac,sau cum sa izbutesc.
Sa tot incerc!?zadarnic mi-ar fi lupta.
Sa-ncep sa strig?! nu cred s-ar aude.
Si atunci ce pot ca sa mai fac?
Iesire nu-i,speranta si ea moare...
Privesc spre cer,privesc eternul soare,
Ma uit in jur si-ncet....totul dispare.

De Vorba Cu Inima!

2009-04-24T11:49:00.002+03:00

E liniste in suflet,

La fel si-n viata mea.

Doar intr-un colt de inima..

..mai plange cineva

“Ce s-a intamplat amice…?

De ce te plangi asa?”

…”Amagire”…

..rasuna..in urechea mea.

“Dar cine,ce si cum s-a intamplat?”

Si plange iar,din ce in ce mai apasat…

Te rog raspunde-mi!...

…si lasa-ma sa-ti sterg obrazu-nlacrimat.

“Viata mea si multe sentimente…

Mi-au fost zdrobite…

…de suflete indiferente.

Si-am plans cu foc si-am plans cu-amar,

Caci ce-am facut..a fost doar in zadar.

M-am daruit neincetat ,

si am iubit, si am iertat…

..dar ca raspuns…cu toti m-au condamnat.

Si-acuma dar,ca ai aflat…

Te rog sa pleci…sa pot sa plang….Neincetat!